”O parte din presa românească din regiunea Cernăuţi este pusă la pământ”

26

• interviu cu Nicolae Şapcă, redactor-şef Monitorul de Hliboca

Poet şi prozator, traducător, autor şi redactor de cărţi de proză, în 2007 laureat al premiului raional ”Olga Kobîleanska” pentru literatură, vicepreşedintele Societăţii pentru Cultură Românească ”Mihai Eminescu” în regiunea Cernăuţi, deputat în Consiliul raional şi în cel regional în câteva legislaturi, Nicolae Şapcă ne-a acordat un interviu la el acasă. În redacţia ziarului pe care îl conduce.

* Ziarul românesc e pe cale de dispariţie

– Care e istoria Monitorului de Hliboca?

Monitorul de Hliboca apare din 8 ianuarie 1945. Iniţial, a apărut numai în limba ucraineană. După intrarea armatei sovietice în ţinut, după aşa-numita eliberare, în fiecare raion a fost fondat câte un ziar local, pentru propagandă. Avem în redacţie fotocopia primului ziar, cu imaginea tovarăşului Stalin pe prima pagină. A fost editat numai în limba ucraineană până în 1957, când, la 2 iunie 1957, în raioanele Hliboca, Novasuliţî, Herţa şi Sorojîneţ, ziarele au fost traduse în limba română cu alfabet rusesc, în aşa-numita limbă moldovenească, pentru populaţia de limbă română. Tot pentru propagandă. Puterea comunistă de atunci şi-a dat seama că populaţia autohtonă nu poseda limba ucraineană şi nici cea rusă și, pentru a le băga mai bine în cap ideile comunismului, au tradus ziarele şi în română. La Cernăuţi, începe să apară ziarul Bucovina, mai apoi Zorile Bucovinei, care, iniţial, a fost o ediţie în română a ziarului de limbă ucraineană Bucovina Sovietică. Din 1957 şi până în 1992, acest ziar a apărut ca ediţie strict tradusă din ucraineană.

În 1992, s-a început mai profund trecerea la grafia latină. Eu eram deja un tânăr traducător din ucraineană în română, în această redacţie, unde lucrez din 1989. Am venit ca traducător în 1989, apoi reporter, redactorul emisiunii în limba română la Radio Hliboca, distrusă cu succes cu câţiva ani în urmă… De 21 de ani sunt redactor-şef la acest ziar. În ultimii 10 ani, am început să îndepărtăm ediția românească de la cea ucraineană, să nu fie o traducere. Am început să publicăm articole ce ţin de istoria poporului român, de tradiţiile româneşti. Românii înţeleg foarte bine limba, tradiţiile şi folclorul ucrainenilor autohtoni. Și pun accent pe cuvântul ”autohtoni”. Până acum câteva luni, apăreau două ziare separate, respectiv ucraineană şi română. Până acum, noi mai primeam finanţare de la bugetul raional, pentru a scrie cu ce se ocupă puterea de stat şi puterea locală. Parlamentul Ucrainei, acum trei ani, a votat o lege, numită Deitatizarea mijloacelor mass-media tipărite, care spune că, de la 1 ianuarie 2019, niciun ziar nu va mai primi finanţare de la buget. Aşa se face că, în ultimele trei luni, a dispărut ziarul în limba română Novasuliţî, acum se editează numai în ucraineană. La fel, la Storojîneţ, a dispărut ziarul în limba română, Meleag Natal, apare acum numai în limba ucraineană. Cât priveşte Monitorul de Hliboca, având privilegiul că sunt un etnic român în funcţia de redactor-şef, nu dau încă din mână ziarul românesc. Comasat cu ziarul ucrainean, fac o ediţie bilingvă, unde, din 12 sau 16 pagini, cam 30% sunt materiale în română şi restul în ucraineană. Cât voi rezista financiar şi care va fi soarta de mâine a ziarului românesc, astăzi îmi vine foarte greu să spun. Chiar dacă am unele viziuni, nu vreau să vorbesc de dânsele, pentru că mă strânge în spate şi mă tem. Ziarul românesc e pe cale de dispariţie. O parte din presa românească din regiunea Cernăuţi, prin această lege, este pusă la pământ.

– Acesta a fost şi scopul legii?

Ştiţi, cum să vă spun… Eu n-aş vrea să mă grăbesc şi să spun că acesta a fost scopul, deoarece în această situaţie s-au pomenit, practic, toate ziarele, inclusiv cele de limbă ucraineană. Problema e alta. Am făcut nişte demersuri la autorităţile regiunii şi locale, ca statul să aibă un program de protecţie a minorităţilor naţionale. Astăzi, în Ucraina, avem legi foarte bune, dar care nu se respectă. În privinţa protejării limbilor minorităţilor naţionale şi a minorităţilor naţionale, nu mă tem să spun, avem aceeaşi problemă.

În învăţământ au început problemele, odată cu apariţia Articolului 7 din Legea Educaţiei, prin care şcolile româneşti au început să fie distruse. Articolul 5 din Legea Învăţământului mediu-general începe să distrugă, iar acum Parlamentul a votat legea cu privire la funcţionarea limbii ucrainene în Ucraina, unde se prevede ca toată presa în limbile minorităţilor naţionale să apară obligatoriu şi în limba de stat pe contul editorului.

Ziarele astea trei ucrainene-româneşti, din cele trei raioane, apăreau din 1957. De ce trebuia acum să le distrugă? Eu nu zic că s-a făcut intenţionat, dar de ce nu s-a găsit o metodă de a le păstra? Pe mine mă interesează ca cititorul român abonat al ziarului Monitorul de Hliboca să-l primească în limba română. De acum, cine îl finanţează mai puţin m-ar interesa. Înţeleg comasarea ziarului, dar pierd cititori. Pierd categoria cititorului naţionalist ucrainean, care nu vrea să vadă în ziarul lui nicio pagină în limba română, şi pierd categoria cititorului naţionalist român, pe care îl enervează pagina în limba ucraineană din ziar. Chiar dacă, din 5.500 de abonaţi săptămânal, eu pierd 1.000, ziarul rămâne. Lasă ziarul bilingv, dar nu numai într-o limbă. Ziarul românesc este cu un picior şi jumătate în groapă.

* ”În Ucraina, avem o democraţie dirijată”

– Aveţi şi ediţie online a ziarului Monitorul de Hliboca?

Ziarul nostru poate fi citit pe Euromedia Bucovina. Nu pot să zic că s-a făcut intenţionat distrugerea ziarelor româneşti. S-a făcut intenţionat distrugerea întregii prese locale din Ucraina, dar noi, românii, avem bonus, ne-au distrus de două ori. Dacă, până acum, era o finanţare de la buget şi veneau nişte materiale, pe care eu le mai filtram, în sensul că ăştia îmi dau 50%, îl scuip, dar nu din frunte până jos. Mai cu ruşine, aşa cum zic femeile noastre mai bătrâne: ”Şi noi făceam copii, dar mai cu ruşine!” Aşa şi noi, lăudam puterea de stat, la autorităţi, dar mai cu ruşine oleacă. Acum nu mai am nicio ruşine. Din moment ce primesc licenţa de ziar privat şi găsesc în cont 5.000 de grivni de la Vasile, nu am nicio problemă. Bag tot ce vrea Vasile în ziar. Care-i problema? Nu ştiu dacă asta e cea mai mare democraţie. Noi, acum, în Ucraina, avem o democraţie cam dirijată. Îmi pare rău că dispar nişte ziare româneşti şi poate asta e bucuria unor colegi de la alte ziare, care primesc finanţare de la Guvernul României.

– Care ar fi aceste ziare?

Zorile Bucovinei, BookPress.eu, o ediţie online, Libertatea Cuvântului şi mai sunt reviste ştiinţifice. Chiar dacă visăm la nişte proiecte cu România, la proiecte transfrontaliere cu Siretul, cu oraşele înfrăţite cu România, cum ar fi Piatra Neamţ, mai ales că Hliboca este înfrăţit cu Piatra Neamţ şi pe 1 decembrie voi veni acolo… În fiecare an vin la Piatra Neamţ. M-ar interesa foarte mult un proiect Piatra Neamţ – Hliboca – Orhei, care sunt oraşe înfrăţite. Ar fi un colac de salvare pentru un ziar românesc de aici şi pentru populaţia românească de aici. Voi propune domnului primar Dragoş Chitic o colaborare.

– Câţi angajaţi aveţi acum la ziar?

La începuturi, am avut 20 de angajaţi. Acum sunt eu, contabila, secretarul de redacţie şi un reporter cu jumătate de normă.

– De Târgu Neamţ sunteţi legat cu ceva?

Târgu Neamţ este doar oraşul prin care trecem să ajungem la Piatra Neamţ…

– Ce aşteptări aveţi de la Guvernul României?

Nu mă aştept ca Guvernul României să zică ”Bă, acolo, la Hliboca, este Nicolae Şapcă”. Însă aş vrea, dacă vom depune un proiect de finanţare a ziarelor româneşti locale de aici, să nu fim lăsaţi fără atenţie. Ştiu că se finanţează zonele Bucovinei, foarte bine. Nu am nimic de contră. Dar, ştiţi, când unul mulge totul şi altul nimic, nu e corect.

* Din 114 şcoli româneşti, au mai rămas 62

– Ce populaţie are raionul Hliboca?

72.000 de locuitori, din care 60% sunt români.

– Care ar fi cele mai importante probleme cu care se confruntă românii de aici? Au drepturi, au libertăţi?

Avem drepturi. Nu ne deranjează nimeni cu nimica. Vrei să cânţi şi să dansezi româneşte? Du-te şi fă! Dar problema învăţământului în limba română rămâne deschisă. În regiunea Cernăuţi, au mai rămas 62 de şcoli în limba română. Ori, la 1944, erau 114 de şcoli româneşti.

În clasele I-IV, se va preda limba română, clasa V-IX, 60% se va preda limba ucraineană şi 40% în limba română, clasa X-XII numai în limba ucraineană. Când vei scoate din şcoală un elev, acesta nu va şti nici româneşte, nici ucraineană. Avem şcoli în Hliboca şi Cernăuţi care au fost ucrainizate la timpul lor. După 1944, prin anii ’50, s-a introdus obligatoriu în şcolile româneşti limba ucraineană. Timp de 30-40 de ani, din aceste şcoli au ieşit numai hamali. Altceva nu ştiau să lucreze, pentru că nu ştiau nicio limbă.

– Sunt românii de aici reprezentaţi cum trebuie la nivel politic?

Românii din cele patru raioane sunt reprezentaţi prin Grigore Timiş, dar nu e parlamentar din partea populaţiei româneşti, aşa cum au colegii noştri ucraineni din România, armenii sau ungurii. La noi, până acum, se făcea tot posibilul să ajungă parlamentar oricine, dar nu român. Nimeni nu ne garantează un deputat român în Parlamentul Ucrainei. Românii reprezintă 20% din populaţia regiunii Cernăuţi, adică partea de nord a Bucovinei, nordul Basarabiei şi plasa Herţa, care alcătuieşte actuala regiune Cernăuţi. Îl avem pe Timiş, care a ajuns în Parlament după ce l-au votat şi românii şi ucrainenii.

– S-ar putea schimba în bine soarta românilor de aici, dacă Ucraina ar alege calea pro-europeană?

Situaţia în care se află Ucraina la ora actuală face să nu se ştie dacă va intra în Uniunea Europeană. Dorinţele nu coincid cu posibilităţile. Sunt mulţi români – şi nu numai români – care nu acceptă aderarea la UE. Eu, personal, sunt pro-european. Mi-aş dori ca Ucraina, odată şi odată, să intre în Uniunea Europeană, aş vrea să apuc acest lucru.

– Atunci ce o împiedică pe Ucraina să adere la Uniunea Europeană?

În primul rând că este în stare de război. Un stat în stare de război nu va fi primit în UE. Apoi, trebuie să aibă acordul vecinilor. Credeţi că Rusia va fi vreodată de acord ca Ucraina să fie membru UE? Niciodată! Dar mi-aş dori ca, în prezent, Ucraina măcar să respecte legile Uniunii Europene. Avem trecere liberă peste hotare, dar vama ar trebui mai simplificată. Dacă acum dvs. aţi venit bine prin vamă, este interesant cum veţi merge înapoi în România. Ar fi bine să fie un punct de trecere aşa cum este între Ucraina şi Republica Moldova, unde verifică la comun ucraineanul şi moldoveanul şi ai plecat din vamă.

* Unirea în cuget şi simţire ar trebui să fie unirea românilor la momentul actual

– Ce aşteptări aveţi de la decidenţii politici din judeţul Neamţ, cu privire la soarta românilor de aici?

Hliboca și Piatra Neamţ sunt oraşe înfrăţite de 30 de ani. Datorită Primăriei Piatra Neamţ, relaţiile de înfrăţire cu Hliboca şi Orhei sunt bune. Suntem primiţi foarte bine de ziua oraşului sau de ziua naţională. În afară de domnul primar Dragoş Chitic, şi ceilalţi primari de până la dânsul, măduva acestei înfrăţiri dintre Piatra Neamţ, Orhei şi Hliboca este domnul Vasile Ouatu. El a stat la baza acestor înfrăţiri. La Piatra Neamţ, am un unchi şi verişori.

– Cu presa din România aveţi vreo colaborare?

Cu părere de rău, nu. Pe mine m-ar interesa orice ziar din Neamţ, cu care să colaborez pe proiecte.

– România se află în Anul Centenarului? Ce mesaj le daţi românilor de dincolo?

Românii, întotdeauna, trebuie să rămână uniţi în cuget şi în simţire. În momentul în care vom fi uniţi în cuget, simţire, în tradiţii, în cultură, în stimă reciprocă, în înţelegere, vom fi uniţi. Aceasta ar trebui să fie unirea la ora actuală. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!

Ciprian Traian STURZU