OPINIE Infrastructura PSD și prezumția de vinovăție

51

Am scris cu mulți ani în urmă un articol care începea așa: „Dacă Iliescu nu ar fi existat, atunci el ar fi fost inventat“. Ne aducem aminte cum marea parte a populației l-a așteptat și recunoscut pe Iliescu încă de la scena balconului Sălii Palatului, din seara zilei de 22 decembrie 1989.

O parte a românilor, din păcate semnificativ minoră, l-au văzut vinovat din primele ore de la preluarea puterii. O altă parte i-au aplicat prezumția de vinovăție. Dar marea masă l-a primit necondiționat, fără a se îndoi măcar o secundă de moralitatea, patriotismul, onestitatea, bunele intenții de om politic ale lui Ion Iliescu.

Nu m-aș fi întors cu trei decenii în urmă dacă această simbioză dintre alegătorii PSD și aleșii lor (prezentă, de altfel, și la celelalte partide), vinovată în primul rând din cauza ignoranței maselor și a profitului ilicit al politicienilor, nu ar fi fost de-a lungul anilor, și este și astăzi, de o actualitate implacabilă.

Să venim în zilele noastre. PSD a pierdut alegerile europarlamentare din 26 mai pe mâna lui Liviu Dragnea, obținând doar 22,51% din voturi, iar în diaspora, doar 2,41% – și asta pentru că românii din afara granițelor nu sunt parte a clientelismului de partid, nu sunt la cheremul primarilor, al șefilor de instituții, al vizitelor de lucru ale ANAF în funcție de directivele politice etc.

Cred că trebuie să reanalizăm dacă scorul obținut de PSD chiar a fost unul dezastruos, apreciat astfel de opoziția politică, de analiști și jurnaliști imediat după închiderea urnelor. Și asta pentru că votul negativ l-a sancționat în primul rând pe Liviu Dragnea și abia în fundal a sancționat partidul.

Infrastructura PSD a fost creată pe calapodul sistemului clientelar. Marea masă a votanților a fost de la început formată în primul rând din pensionari, dar și din locuitorii satelor, din muncitorii la fabricile falimentare, precum și din minerii din Valea Jiului. La alegerile europarlamentare din 26 mai s-a confirmat, ca de altfel la toate scrutinurile anterioare, că cei mai mulți dintre votanții partidului au fost pensionarii. Conform unui studiu IRES realizat în ziua alegerilor, aceștia au reprezentat 58% din voturi, în timp ce doar 13% au fost tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 36 de ani. Edificator este și faptul că, dintre alegătorii PSD, pensionari sau nu, doar 9% au absolvit o facultate. Ar fi interesant ca un studiu sociologic să ne spună și câți șefi și votanți ai partidului au absolvit un doctorat.

Așadar, cum se face că, după trei decenii, pensionarii rămân în continuare bazinul principal al partidului-stat? Bătrânii de acum treizeci de ani au pierit între timp în mod natural. Pensionarii de acum aveau în 1990 nu mai mult de patruzeci de ani. Chiar nu au învățat nimic în acest răgaz? Cum de au trăit atâta amar de vreme fără întrebări, fără dubii, cu răspunsuri de-a gata imposibil de clintit? Desigur că nu generalizez, dar marea masă a rămas inertă, instalată confortabil în propria ignoranță.

Ne întoarcem de unde am plecat și schimbăm doar numele: „Dacă Dragnea nu ar fi existat, atunci el ar fi fost inventat“. El a apărut în prima scenă politică drept purtătorul de mesaj al tuturor frustrărilor, al apucăturilor revanșarde, al urii votanților partidului-stat. În același timp, stăpânul parlamentarilor PSD, al celor trei guverne, al baronilor județeni, al primarilor, al companiilor de stat a condus discreționar tot eșafodajul partidului. Au fost trei ani în care Dragnea a distrus din fașă orice revoltă împotriva sa, chiar și pe acelea anunțate la lumina zilei, inclusiv prin petiții. O serie de conspirații (zgomotoase!) au fost zădărnicite chiar de către actorii acestora, aduși ulterior la ordine de către stăpânul suprem.

Dragnea a creat o șerpărie la cheremul lui. Ca să poată conduce discreționar, a avut nevoie de o astfel de construcție de tip mafiot în interiorul căreia privilegiile haitei PSD, de la marii rechini până la primarii celor mai prăpădite comune, au dus la devalizarea a miliarde de euro din economie. Dar în timp ce măsurile populiste au început să anunțe falimentul bugetului de stat, bugetele locale au rămas fără bani, situație care s-a răsfrânt, desigur, și asupra votanților lui Dragnea. Drept urmare, conducătorii poporului PSD au început să joace rolul ucenicului neascultător, dar nu pe față. La lumina zilei ei s-au arătat în continuare ca și până acum, i-au ridicat osanale stăpânului și i-au întreținut setea bonavă de putere. La adăpostul cortinei, votanții tradiționali și-au devorat stăpânul, îndeplinind directivele primarilor. Și nu pentru că au început brusc să se îndoiască de Dragnea. Nu pentru că ar fi trăit peste noapte iluminarea că averea liderului suprem a crescut din furtul banilor fiecăruia, asta au știut-o mereu, ci pentru că structurile locale s-au trezit fără bani și tot mai izolate în urma centralizării orbești a puterii politice.

Cred că prezumția de vinovăție ar trebui să fie firul roșu care să ne țină la suprafață. Pe care să o aplicăm cu calm (chiar politicos!) nu doar politicienilor din prima linie, ci tuturor celor care ne conduc. Această perspectivă ne-ar putea vindeca, într-un proces de lungă durată, de ignoranță, de lenea de a ne îndoi, de răspunsurile de-a gata care ne guvernează.

Doar astfel am putea deveni cetățeni activi, luându-i de guler pe cei care ne conduc, zgâlțâindu-le fotoliile încă de la instalare, înainte de a le acorda credit și, deci, de a fi prea târziu. Chiar înainte de a-i critica (nu cred în această soluție), politicienii ar trebui să treacă examenul prezumției de vinovăție. Să-i examinăm fără ură, fără dispreț, dar categoric. Cei care vor putea să se ridice se vor ridica. Doar aceia ne vor fi câștigat ca parteneri în exercițiul administrării puterii.

George Arun

 

Foto:INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Articolul OPINIE Infrastructura PSD și prezumția de vinovăție apare prima dată în Main News.

Source: New feed