Parlamentare2020/ Răzvan Cuc (PSD Neamţ): Revenirea economică, minciună marca Florin Cîţu

32
România a fost ruinată într-un an de guvernare liberală, iar revenirea economică este o "minciună marca Florin Cîţu", a declarat, sâmbătă, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, deputatul PSD Răzvan Cuc.

Parlamentarul social-democrat susţine că ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a comparat greşit, în mod voluntar, cifrele statistice pe trimestrul al treilea, doar ca "să dea bine" în faţa electoratului.

"Revenirea economică este o minciună marca Florin Cîţu. Liberalii inventează cifre şi le compară, ca să ducă de nas românii. (...) Cum să spui că economia a crescut cu 5% şi să compari date din trimestrul precedent?! Comparaţia se face cu cifrele din anul precedent! (...) Rata şomajului este istorică, din ce în ce mai multe firmele îşi închid activitatea, datoria publică a ţării este imensă şi liberalii se laudă că ţara este pe drumul cel bun. Din datele Institutului Naţional de Statistică reiese clar că economia a scăzut cu peste 5% (...) Mi se pare inadmisibil să minţi cu atâta neruşinare când se vede cu ochiul liber cât suferă oamenii! Nu au făcut nimic într-un an de guvernare şi au distrus aproape tot ce s-a făcut cât PSD a condus ţara. Nu se pricep la statistici, la măsuri de redresare economică, la educaţie, la sănătate, cu alte cuvinte nu se pricep decât la minciuni. Sunt disperaţi să nu piardă alegerile şi vin cu 'mizerii' în faţa oamenilor", a precizat Răzvan Cuc.

Fostul ministru al Transporturilor din guvernarea PSD susţine că liberalii au împrumutat sume "exorbitante" de când au venit la guvernare şi nimeni nu ştie pe ce au fost cheltuiţi banii.

"Mărirea alocaţiilor şi pensiilor nu sunt. Grav este că toate domeniile sunt în colaps. Partidul Social Democrat a prezentat public Programul de guvernare 2021-2024, cu măsurile care trebuie aplicate urgent pentru a scoate ţara din nenorocire. Liberalii nu au un plan pentru salvarea României, însă au pus la punct ca imediat după alegeri să crească taxele şi impozitele, să concedieze şi mai mulţi oameni şi să taie salariile. Dar fiecare votant va sancţiona minciunile şi bătaia de joc a PNL, pe 6 decembrie", a spus Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc deschide lista PSD Neamţ la Senat, la alegerile parlamentare din 6 decembrie. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)