Piaţa abonamentelor medicale generează suplimentar 3 euro pentru fiecare 1 euro investit în acest domeniu (studiu)

9
Pentru fiecare 1 euro investit în piaţa abonamentelor medicale, acest domeniu generează suplimentar 3 euro, ca valoare adăugată brută în economia României, contribuind astfel la economia locală şi la crearea de noi locuri de muncă, potrivit unui studiu EY România.

Potrivit sursei citate, fiecare loc de muncă generat de abonamentele medicale contribuie la crearea altor două locuri de muncă în economia României. Totodată, piaţa abonamentelor medicale din România generează un impact de 776 milioane euro la nivelul veniturilor pe lanţul valoric.

"Sistemul medical privat este o piaţă de aproape 3 miliarde de euro, foarte importantă pentru economia României. Potenţialul real este mult mai mare. Din motive birocratice sau politice, statul nu a susţinut, dacă nu chiar a frânat de-a dreptul, acest domeniu. Acest guvern vrea să schimbe acest lucru. Calitatea actului medical în sectorul public de sănătate are mult de recuperat, iar sectorul public este un gigant, unde trebuie făcute eforturi uriaşe pentru a creşte calitatea serviciilor. Acest proces este un maraton, nu un sprint. Aici intervine sectorul privat, cu resursele sale, pentru a crea alternative şi pentru a prelua povara sistemului public, dar şi pentru a pune la dispoziţie politici de bune practice. Sistemul privat se poate axa pe prevenţie, pe medicină primară, fiind o bază de la care putem porni, pentru că este mai uşor să previi decât să tratezi. Sectorul medical privat poate avea o pondere importantă în sistemul de sănătate şi discutăm astăzi despre clarificarea cadrului legislativ. Există un consens politic, de dezvoltare a sistemului privat de sănătate şi se poate construi în această direcţie. Guvernul României, eu personal, suntem foarte asumaţi să susţinem serviciile private de sănătate şi să găsim cele mai bune soluţii", a afirmat Dan Barna, la evenimentul 'Health Forum- Impactul abonamentelor medicale în sănătate şi economie', se menţionează în comunicat.

La rândul său, Fady Chreih, CEO Reţeaua de sănătate Regina Maria, prezent în cadrul dezbaterilor, a vorbit despre rolul abonamentelor medicale pentru organizaţia sa.

"Abonamentele medicale au un rol crucial în dezvoltarea sistemului medical românesc. Regina Maria este primul furnizor care a lansat acest instrument de prevenţie, acum 25 de ani, punctul de cotitură care a condus la dezvoltarea ulterioară a tot ceea ce înseamnă infrastructură medicală de calitate din România. Abonamentele reprezintă circa 25-30% din cifra noastră de afaceri şi sunt o sursă constantă de finanţare pentru sistemul medical. Investiţia făcută de companii în abonamente se transferă şi către sistemul medical în ansamblu şi rămâne în ţară. Este un cerc virtuos, cu impact atât în starea de sănătate a populaţiei din România, cât şi în economie şi în crearea de infrastructură sanitară modernă.", a declarat Fady Chreih.

Potrivit raportului EY, numai în anul 2019, investiţiile realizate de sistemul medical privat au reprezentat aproximativ 2% din totalul investiţiilor din economie din acel an.

Raportul prezentat de EY arată că fiecare euro colectat în cifra de afaceri a operatorilor privaţi de sănătate, provenit din abonamente, generează alţi 5,5 euro de-a lungul lanţului valoric. "Dacă ne raportăm exclusiv la segmentul abonamentelor medicale, doar acestea generează valoare adăugată brută de aproape 3 euro", se menţionează în comunicat.

În plus, în raport se precizează că pentru fiecare million de euro generat de abonamentele medicale sunt create 86 de locuri noi în economia României, inclusiv în sistemul medical.

"Analiza prezentată astăzi demonstrează impactul generat de abonamentele medicale în economia românească. Datele colectate sunt o sursă extrem de valoroasă pentru fundamentarea politicilor publice de sănătate, pentru că aceste abonamente conduc la degrevarea sistemului public de sănătate, în condiţiile în care sistemul de sănătate din România este subfinanţat prin comparaţie cu Uniunea Europeană (România ocupă ultimul loc în clasamentul Uniunii Europene în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor destinate serviciilor medicale)", a declarat, la rândul său, Ileana Guţu, Partener Asociat EY România.

Per total, piaţa abonamentelor medicale din România are un impact de 776 milioane euro la nivelul veniturilor pe lanţul valoric, ceea ce se traduce într-o valoare adăugată de 263 milioane euro, echivalentul a 0,1% din PIB. Un loc de muncă creat pe piaţa abonamentelor medicale conduce la crearea a altor două locuri de muncă la nivelul economiei.

Reţeaua de sănătate Regina Maria a fost primul operator privat de servicii medicale care a lansat abonamentele medicale pe piaţa locală. Odată cu lansarea acestora, sistemul privat de sănătate a luat avânt şi a început să construiască infrastructura adecvată unui act medical de calitate.

Pentru a oferi această infrastructură, operatorii privaţi au realizat investiţii de miliarde de euro, care au fost susţinute şi prin abonamentele medicale corporate, având în vedere că ele asigură un flux constant de venituri, ceea ce oferă o predictibilitate care permite planificarea şi realizarea investiţiilor.

Mai mult, operatorii privaţi de sănătate au contribuit astfel la reversarea tendinţei de emigrare a medicilor şi asistentelor. La nivelul anului 2019, în sectorul privat de servicii medicale activau aproximativ 78.000 de angajaţi, ceea ce reprezintă 34% din totalul angajaţilor din sistemul medical naţional şi aproximativ 1,4% din numărul total de angajaţi din România.

Raportul lansat de EY România demonstrează importanţa abonamentelor medicale în cadrul sistemului medical românesc, pentru că acestea sunt şi un instrument esenţial de prevenţie şi permit accesul necondiţionat la servicii de prevenţie.

Potrivit raportului EY, în anul 2018, cheltuielile cu prevenţia în România au fost de doar 1,4% din cheltuielile generale pentru sănătate, comparativ cu procentul de 2,8%, media cheltuielilor destinate serviciilor de prevenţie, înregistrată la nivelul Uniunii Europene.

Spre comparaţie, datele Regina Maria arată că abonaţii merg la medic, în medie, de 5 ori pe an, ceea ce înseamnă de 2,5 ori mai des decât persoanele fără abonament. Prin facilităţile oferite, abonamentul medical încurajează mersul preventiv la medic şi diagnosticarea precoce a unor eventuale probleme medicale.

Conform raportului EY, în anul 2020, peste 1,62 milioane de de persoane aveau un abonament medical valabil, un plus de 66% comparativ cu anul 2016. Potenţialul de creştere pe acest segment este major, având în vedere că, în mediul privat, sunt aproximativ 4,23 milioane de salariaţi ce reprezintă principala piaţă adresabilă pentru abonamentele medicale din România. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)