Piteşti, oraş interzis pentru navetiştii din Ştefăneşti

210

Pasagerii, nemulţumiţi de transportul public din Ştefăneşti

* Pasagerii, abandonaţi de autorităţi la graniţa oraşului

Piteştiul, oraş interzis pentru navetiştii din Ştefăneşti. Aşa poate fi tradusă batjocura de care au parte localnicii aşezării urbane în care debandada transportului în comun a ajuns la cote maxime. Pasagerii au fost abandonaţi de autorităţi la graniţa localităţii.

Pentru localnicii din Ştefăneşti drumul până în municipiul reşedinţă de judeţ este o povară, întrucât microbuzele care au capete de linie şi staţii în oraş nu mai au voie, de săptămâna trecută, să tranziteze Piteştiul.

– Radic Star – Valea Mare – Ştefăneşti blocuri, un nou traseu

În toiul iernii, în mijloc de an şcolar şi în plin sezon al gripei şi al virozelor, navetiştii din Ştefăneşti se trezesc în fiecare dimineaţă cu grija drumului până la Piteşti.

Localnicii din Ştefăneşti care nu-şi permit deplasarea cu un autoturism personal parcurg pe jos distanţa până la Piteşti. Un bărbat din Enculeşti lucrează în municipiul reşedinţă de judeţ. Ieri a ajuns ciuciulete la serviciu, mărşăluind, prin zloată, peste cinci kilometri. La întoarcerea acasă – acelaşi chin. Alaltăieri pe înserat, o tânără din Ştefăneşti-Sat a traversat podul peste Râul Doamnei cu inima tremurând fiindcă a trecut pe lângă un grup de cheflii şi i-a fost teamă să nu îi facă vreunul vânt în apă.

Un nou capăt de linie a apărut ieri, la graniţa localităţii, peste drum de Radic Star. Microbuzul a făcut câteva opriri în Valea Mare, ultima staţie fiind la Ştefăneşti-blocuri. Pasagerii care au urcat în maxi-taxi de la Radic Star erau uzi leoarcă şi frânţi de oboseală, fiindcă au mers pe jos de la Piteşti până la graniţa cu Ştefăneştiul. Au trecut pe sub o pasarelă şi au traversat două poduri. În deşertul aşteptărilor, capătul de linie de la Radic Star a apărut peste noapte ca o Fata Morgana. Nimeni nu poate garanta că astăzi nu va fi desfiinţat…

Transportul persoanelor este jucat la ruleta destinului. Criza durează de câteva zile bune, iar măsurile luate de autorităţi pentru ca plătitorii de taxe şi impozite să nu aibă de suferit sunt apă de ploaie.

Un nou capăt de linie la Radic Star

Până una-alta, conducerea Primăriei Ştefăneşti le oferă concitadinilor o alternativă: cursele de pe traseele judeţene. Soluţia de compromis nu îi satisface pe toţi oamenii, mai ales pe cei care locuiesc foarte departe de şoseaua principală. Oricum, microbuzele care pleacă de la Topoloveni ajung de regulă în Ştefăneşti umplute până la refuz. Şi, nemaiavând locuri, şoferii merg întins până la Piteşti. „Aşteptăm ca proştii-n drum”, încheie un navetist din Ştefăneşti, uitându-se lung după microbuzul care nu a mai oprit să-l „culeagă”, fiind supraaglomerat.

(Visited 176 times, 176 visits today)