PNL și-a stabilit cinci priorități legislative în administrația locală; modificarea legii Curții de Conturi – printre acestea

191

Liberalii au stabilit sâmbătă cinci priorități legislative privind administrația publică locală, care vizează, între altele, cote mai mari din TVA și impozitul pe profit pentru autoritățile locale, rămânerea a 80% din redevențe la nivel local și modificarea legii Curții de Conturi, astfel încât această instituție să nu mai verifice oportunitatea, ci doar legalitatea.

829d8bd5-8a61-4af5-8f20-b9468e1f9226

"Am decis astăzi cinci priorități clare și simple pentru administrația publică locală. (...) Prima se referă la creșterea cotelor din impozitul pe venit de la 41,5% la 44,5% pentru primării și de la 11,25% la 13,25% la nivelul consiliilor județene. Dacă acest proiect devine lege, fiecare județ din România obține venituri proprii în medie de trei-patru sute de miliarde de lei vechi, adică echivalentul investițiilor pe care un consiliu județean le face în drumurile județene pe parcursul unui an", a declarat vicepreședintele liberalilor Florin Roman, după reuniunea Biroului Politic Național cu parlamentarii și europarlamentarii liberali.

El a precizat că o altă propunere a PNL vizează ca 80% din redevențe să rămână la nivel local.

"Se exploatează carieră în zona pârâurilor, mașinile de mare tonaj încarcă peste măsură, intră pe județene, crapă drumurile, crapă zidurile caselor, iar toți banii merg la București. Acești bani trebuie să rămână în cotă de 80% la nivel local pentru repararea și întreținerea căilor de acces", a indicat Roman.

Liberalii au decis să susțină și proiectul de lege inițiat de Daniel Zamfir care prevede modificarea legii Curții de Conturi.

"Nicăieri în lume nu se poate intra peste decizia administrativă a unui consiliu local sau consiliu județean liber ales de cetățeni, Curtea de Conturi trebuie să verifice legalitatea proiectelor pe care le gândesc consilierii locali și județeni", a arătat Florin Roman.

El a afirmat că multe clădiri ale Ministerului Apărării și ale altor ministere, cât și ale societăților comerciale din portofoliul AVAS, sunt părăsite, context în care a cerut Guvernului să dea aceste active imobiliare către primării și consiliile județene.

"Orice ar spune oricine în țara aceasta, cei mai buni administratori sunt cei din fiecare localitate — primari, președinți de consilii județene, care știu foarte exact cum să și aducă bani. Nu se cere un ban de la Guvern. Sunt reabilitate aceste clădiri în special prin Programul Operațional Regional 2014-2020, sunt fonduri europene pe care le putem atrage. Aceste clădiri sunt trecute în proprietatea primăriilor sau a consiliilor județene", a indicat Roman.

PNL vrea și scutirea primăriilor și consiliilor județene de taxare în cazul lucrărilor de utilitate publică.

"Încercăm să îndepărtăm acele aberații. La ora actuală, o primărie care lucrează la un sistem de alimentare cu apă, de canalizare, care are nevoie de avize, de relocarea unor utilități, plătește sume importante unor alte instituții ale statului, adică plătește avize la Inspecția în construcții, la Apele Române, la alte organisme care țin de organismul român și practic prin proiectul pe care îl pregătim ne propunem să acordăm primăriilor și consiliilor județene o dispensă, o scutire. Pentru primării și consiliile județene este anormal ca acestea să fie taxate de către statul român pentru lucrările de utilitate publică", a conchis Florin Roman.

AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruștei)

Citiți și:

Stoparea "creșterii aberante" a salariului minim, printre prioritățile PNL în noua sesiune parlamentară

PNL va depune moțiuni simple pe educație, sănătate și transporturi