Polițist AMENINȚAT și ÎMBRÂNCIT, pe strada Unirii din Constanța!
fotografia are rol ilustrativ!
Mihael Țilică a ajuns în arest preventiv pentru 15 de zile, după ce a consumat băuturi alcoolice peste măsură și a început să facă scandal. Mai mult decât atât, când la fața locului au ajuns polițiștii, el a început să-i amenințe, pe unul dintre ei îmbrâncindu-l.
Totul s-a petrecut în seara de 29 august, când Mihael Țilică a început să facă gălăgie, în zona străzii Unirii din municipiul Constanța. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, oamenii au sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de Poliție. Numai că Țilică nu a vrut să înțeleagă de vorbă bună, iar când oamenii legii s-au apropiat de el pentru a-l imobiliza în vederea conducerii la secție, acesta s-a enervat și mai tare. A început să amenințe, după care l-a îmbrâncit pe unul dintre polițiști. Aceștia au chemat întăriri, iar recalcitrantul a fost încătușat. A fost reținut pentru 24 de ore și, pe 30 august, a fost propus spre arestare. "Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la inculpatul Ţilică Mihael. În baza art. 223 alin. 2 C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţilică Mihael, pe o perioadă de 15 zile, cu începere de la data de 30.08.2017 şi până la data de 13.09.2017, inclusiv", potrivit minutei judecătorești. Cercetările continuă, fapta sa fiind încadrată ca ultraj. Potrivit Art. 257 din Noul Cod Penal, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Liliana CHIRU