Prahova: TIR-uri oprite pe DN 1A, unde se circulă în condiţii de iarnă

12
Mai multe TIR-uri sunt oprite, miercuri, pe DN 1A, arteră pe care se circulă în condiţii de iarnă, traficul în zonă fiind redus, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Potrivit sursei citate, de la km 156 - (zona Fabricii de Apă) până la km 159 se circulă în condiţii de iarnă, pe acest tronson fiind oprite voluntar, fără a avea probleme tehnice, patru autotrenuri care au recurs la această variantă pentru a preveni eventuale probleme în trafic.

Traficul în zonă este redus şi se circulă fără probleme pe lângă aceste TIR-uri.

Drumarii acţionează cu material antiderapant, iar poliţiştii rutieri se află la faţa locului.

Anterior, au fost semnalate probleme pe DN 1, unde de asemenea se circulă în condiţii de iarnă.

Astfel, pe sensul de urcare, la km 114+600 (Posada,) un autotren a derapat, iar la km 122, la Sinaia, un TIR a rămas în pană pe sensul de coborâre. Poliţia a anunţat că circulaţia a fost reluată în condiţii normale. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)