Presa de la Kiev: Republica Moldova a refuzat să vândă Ucrainei avioanele MiG-29 în primele zile ale invaziei

111

Republica Moldova ar fi refuzat să transfere sau să vândă Ucrainei cele șase avioane de vânătoare de tip MiG-29 pe care le deține, relatează publicația ucraineană eurointegration.com, citând surse din administrația de la Kiev. 

Conform acelorași surse, Kievul ar fi primit un refuz categoric din partea Chișinăului, însoțit de explicația „nu vrem să irităm Federația Rusă”.

Până la ora publicării materialului Guvernul Republicii Moldova nu a oferit un punct de vedere referitor la acest subiect.g4ț

Republica Moldova a încercat să scape de MiG-uri

După destrămarea URSS, arată Ziarul de Gardă, Republica Moldova a moștenit 34 de avioane MiG-29, care au fost distribuite în dotarea bazei aeriene de la Mărculeşti. Cum întreţinerea şi pilotarea acestor aeronave erau costisitoare, iniţial, statul a căutat diferite posibilităţi de a da MiG–urile cu împrumut, sau chiar de a le comercializa.

Potrivit revistei „Air Combat Information Group”, aceste aeronave din Moldova au fost utilizate în războiul dintre Yemenul de Sud și de Nord, fiind pilotate de mercenari moldoveni şi irakieni. În timpul luptelor, două avioane au fost distruse. Un MiG a fost deteriorat irecuperabil, iar altul a fost avariat. Cert e că, după acest caz, Ministerul Apărării a decis să vândă aeronavele.

SUA a cumpărat 21 de MiG-uri pentru a nu ajunge în Iran

Pe 23 iunie 1997, Guvernul R. Moldova şi Departamentul Apărării al SUA au semnat un acord de Cooperare pentru Reducerea Ameninţărilor, prin care SUA achiziționat  21 de avioane MiG–29, arată Ziarul de Gardă, contra sumei de 40 milioane euro. Aparent, tranzacția era extrem de surprinzătoare, având în vedere că SUA nu avea ce face cu aceste aparate de zbor, dar secretarul Departamentului Apărării al SUA de la acea vreme, William S. Cohen, a lămurit lucrurile.

„Avem informatii credibile că mai multe state, inclusiv Iranul, după destrămarea URSS, intenţionează să cumpere echipament militar rusesc şi arme. Aceste MiG–uri erau pe lista lor de cumpărături”, spunea atunci William S. Cohen.

Conform aceleași surse, cele opt MIG-uri rămase au fost duse pentru reparaţie la o uzină din Bielorusia. De acolo au revenit doar şase, celelalte două rămânând în Bielorusia în calitate de plată pentru lucrări.

Începând cu anul 2009, autoritățile din Republica Moldova au avut mai multe tentative de a vinde cele șase MiG-uri, prețul cerut inițial fiind de 8,5 milioane euro. Ultima încercare de vânzare ar fi fost în anul 2015, către Libia, țară care se afla sub un embargou impus de ONU asupra importurilor de armament. Potrivit unui document publicat de Ziarul de Gardă, conducerea Ministerului Apărării din Republica Moldova a transmis autorităților guvernului libian detalii despre aparatele de zbor și a invitat emisari ai acestui stat să le inspecteze. Prețul cerut era de 2 milioane euro pentru fiecare aeronavă. În final, tranzacția a căzut.

Articolul Presa de la Kiev: Republica Moldova a refuzat să vândă Ucrainei avioanele MiG-29 în primele zile ale invaziei apare prima dată în Main News.

Source: New feed