Președintele Franței vine astăzi în România / Aurescu: O vizită extrem de importantă

41

Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine marți, 14 iunie, în România. În context, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că vizita este una „extrem de importantă”, care „confirmă sprijinul pe care Franţa îl acordă posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic”.

Macron va vizita marți trupele franceze staționate în România, iar miercuri va merge în Republica Moldova. Merită menționat că Grupul de luptă al NATO care va acționa pe teritoriul României este condus de Franța.

Marţi seară, acesta va merge la Constanţa, pentru a-i saluta pe cei 500 de soldaţi francezi care sunt desfăşuraţi la baza militară a NATO de la Mihail Kogălniceanu. Înainte de a pleca în Republica Moldova, Macron va avea o întrevedere, miercuri dimineață, 15 iunie, cu președintele Klaus Iohannis, care se va deplasa, de asmenea, în Constanța. Momentan, pe agenda oficială a președintelui Iohannis nu figurează niciun eveniment pentru ziua de miercuri.

Macron va fi însoţit de miniştrii Afacerilor Externe, Catherine Colonna, şi a Apărării, Sébastien Lecornu. De asemenea, el va avea o întâlnire și cu premierul Nicolae Ciucă, potrivit presei franceze.

Bogdan Aurescu subliniază, în context, că România are un parteneriat strategic extrem de solid cu Franţa.

„O vizită extrem de importantă, care confirmă sprijinul pe care Franţa îl acordă posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic, inclusiv prin contribuţia substanţială pe care Franţa, la solicitarea României, prin demersurile făcute de preşedintele Iohannis, a adus-o prin Grupul de luptă pe care Franţa îl conduce ca naţiune-cadru şi la care participă cu un număr de aproape 600 de militari.

(…) Noi avem un parteneriat strategic extrem de solid cu Franţa, care se cuantifică şi printr-o relaţie comercială şi de investiţii foarte importantă, printr-o relaţie interumană, prin legături istorice şi de prietenie foarte solide”, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, luni seară, la Digi 24, comentând vizita preşedintelui francez în România.

Despre Grupul de luptă al NATO care va fi înființat în România, ministrul a explicat că „ în prezent se desfăşoară un proces accelerat de creare” a acestuia, conform News.ro. În plus, compoziţia grupului de luptă este „în curs de operaţionalizare” şi acesta va fi finalizat către sfârşitul anului sau începutul anului viitor, sau poate chiar mai devreme, a subliniat Aurescu.

De la București, președintele Franței va pleca la Chișinău, unde ar urma să se întrevadă cu omoloaga sa, Maia Sandu. Potrivit ziarului Le Figaro, Macron ar urma să se deplaseze și la Kiev pentru convorbiri cu Volodimir Zelenski, însă vizita nu ar fi 100% confirmată.

El ar urma să fie însoțit de cancelarul german, Olaf Scholz și prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, după cum a relatat inițial presa internațională, citând surse guvernamentale ucrainene. Luni, parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko a anunțat că joi, la Kiev, va ajunge și președintele Klaus Iohannis, alături de Macron, Scholz și Draghi.

Aurescu a evitat să facă orice comentariu cu privire la această posibilă vizită a preşedintelui Klaus Iohannis la Kiev. El a punctat că, în această perioadă de război, vizitele înalţilor demnitari în capitala Ucrainei au fost anunţate post factum.

„Vizitele preşedintelui şi programul acestuia sunt anunţate doar de către Administraţia Prezidenţială. În al doilea rând, aşa cum aţi constatat deja din multele vizite care deja s-au făcut la Kiev până în momentul de faţă, acestea se anunţă după ce au loc, nu înainte, prin urmare, acesta este comentariul meu la acest moment”, a replicat ministrul.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Președintele Franței vine astăzi în România / Aurescu: O vizită extrem de importantă apare prima dată în Main News.

Source: New feed