Prognoza meteo pentru Bucureşti a fost actualizată: Ninsori slabe, urmate de lapoviţă şi ploi în Capitală

62

Marţi, vremea va fi în general închisă în Bucureşti. Trecător se vor semnala precipitații slabe, sub formă de ninsoare, cu tendinţă de transformare spre seară în lapoviţă şi ploaie. Vântul va sufla moderat. Valorile termice vor urca de la -2 spre 0 grade.

La noapte, cerul va fi noros și temporar se vor semnala precipitații mixte la începutul intervalului, ce vor favoriza depunerile de polei, apoi sub formă de ploaie. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va fi de 0...1 grad.

Miercuri, cerul va prezenta înnorări și vor mai fi condiții de ploaie slabă la începutul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.