Proiect în Consiliul General: Două artere din fostul cartier al nomenclaturii comuniste, redenumite după Monica Lovinescu și Virgil Ierunca 

49

Bulevardul Primăverii și strada Herăstrău din București ar putea fi redenumite după Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, două figuri marcante ale exilului românesc în perioada comunistă, care de la microfonul Europei Libere au luptat împotriva regimului criminal. Un proiect în acest sens se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General, programată să se desfășoare joi, 22 decembrie.

Inițiativa este semnată de către consilierii PNL Cătălin Deaconescu şi Răzvan Socolovici și de cei ai USR Nicorel Nicorescu şi Sanda Hristudor.

„Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca sunt două dintre cele mai cunoscute nume ale exilului românesc anticomunist. Ambii au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara după instaurarea regimului comunist în România şi au trăit împreună o viaţă întreagă cu gândul la România, visând mereu la momentul întoarcerii acasă. Vocile lor, devenite familiare pentru milioane de români aflaţi de o parte sau alta a Cortinei de Fier, au transmis speranţă poporului român în anii cumpliţi ai dictaturii comuniste. Prin miile de ore de emisiuni realizate pentru Radio Europa Liberă, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi-au dedicat o mare parte din activitate nu doar promovării culturii româneşti, ci mai ales luptei împotriva comunismului. De la microfonul Europei Libere sau din stradă, prin organizarea de proteste, în faţa Ambasadei României la Paris, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca nu au ezitat să îi apere pe românii persecutaţi de regimul comunist, fie ei oameni de cultură sau simpli cetăţeni. Astfel, actele de represiune şi persecuţie împotriva lui Paul Goma, Mihai Botez, Dorin Tudoran sau Vasile Paraschiv au devenit publice prin vocile celor doi, de la microfonul Europei Libere”, arată inițiatorii.

Ideea de a conferi numele celor două figuri importante ale exilului românesc – Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca – ca denumire pentru două artere din cartierul fostei nomenclaturi comuniste nu este una nouă. Aceasta a fost formulată într-o solicitare oficială către PMB, încă din anul 2008, de către Vladimir Tismăneanu (la acea vreme preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România) împreună cu Horia Roman Patapievici (membru al comisiei, la acea dată preşedintele Institutului Cultural Român). De asemenea, ideea este prezentată şi în capitolul dedicat Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca din cartea ‘Declaraţie de iubire’ a lui Gabriel Liiceanu, publicată într-o primă ediţie în anul 2001.

Articolul Proiect în Consiliul General: Două artere din fostul cartier al nomenclaturii comuniste, redenumite după Monica Lovinescu și Virgil Ierunca  apare prima dată în Main News.

Source: New feed