PSD discută pachetul de măsuri economice / Ciolacu: Efectele scumpirilor exagerate în energie trebuie diminuate

141

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a anunțat luni, 4 aprilie, că, în cadrul coaliției, se va discuta pe tema pachetului de măsuri economice propus de social-democrați, menționând că o decizie în acest sens va fi luată în funcție de impactul bugetar.

PSD s-a reunit, luni, într-o ședință pentru a discuta măsurile economice propuse în cadrul partidului, urmând ca ele să fie prezentate în coaliția PNL-PSD-UDMR.

Până mâine avem și de la domnul ministru Câciu (n.r. ministrul Finanțelor) toate impacturile, să luăm decizia cea mai sustenabilă. Tichetele de masă oricum trebuie mărite valoarea nominală și vedem care e impactul, așteptăm de la domnul Câciu toate impacturile. Vorbim de buget sustenabil, nu putem să ieșim din această logică”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu, la sediul PSD.

Liderul social-democrat a transmis că aproximativ 600 de milioane de euro din fonduri europene vor fi alocate pentru introducerea voucherelor la alimente de bază.

Valoarea se va conveni, mergem în logica celor 50 de euro la fiecare două luni. O să fie și tichetele pentru copii, le vom discuta în coaliție. Mai sunt și măsuri, nu numai în zona socială, și măsuri economice”, a adăugat Ciolacu.

Totodată, Ciolacu a precizat că, în cadrul coaliției, vor fi discutate mai multe scheme de ajutor în zona economică, menționând introducerea unor accize la combustibili pentru transportatori.

Eu cred că românii așteaptă anumite decizii și anumite măsuri, avem de-a face cu scumpiri și inflație, știm de unde au pornit aceste lucruri – de la liberalizarea haotică în zona energiei, trebuie să și-o asume cine a făcut acest lucru. Intrăm pe efectele acestor scumpiri exagerate în energie să le diminuăm(…) sunt mai multe variante”, a adăugat Ciolacu.

Context

Amintim că PSD propune majorarea valorii tichetelor de masă de la 1 iunie, ceea ce ar însemna un plus de 216 lei lunar pentru fiecare angajat.

Social-democraţii susţin majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei, valoarea actuală fiind de 20,17 lei. Măsura, destinată să compenseze creştereile de preţuri la alimente, ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie.

În prezent, pentru 22 de zile lucrătoare, tichetele echivalează cu suma de 443,74 lei. Ca urmare a majorării, ele vor totaliza 660 de lei, ceea ce înseamnă 216,26 lei în plus pentru fiecare angajat.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a confirmat miercuri, 30 martie, că măsura voucherelor de 50 de euro pentru românii cu venituri reduse va fi introdusă „categoric”

Social-democrații au propus ca valoarea voucherelor să fie de 50 de euro, iar ulterior surse liberale au avansat suma de 100 de euro/ tichet.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul PSD discută pachetul de măsuri economice / Ciolacu: Efectele scumpirilor exagerate în energie trebuie diminuate apare prima dată în Main News.

Source: New feed