PSD propune majorarea valorii tichetelor de masă / Ar fi un plus de 216 lei lunar pentru fiecare angajat

123

PSD propune majorarea valorii tichetelor de masă de la 1 iunie, ceea ce ar însemna un plus de 216 lei lunar pentru fiecare angajat.

Social-democraţii susţin majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei, valoarea actuală fiind de 20,17 lei. Măsura, destinată să compenseze creştereile de preţuri la alimente. ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie.

În prezent, pentru 22 de zile lucrătoare, tichetele echivalează cu suma de 443,74 lei. Ca urmare a majorării, ele vor totaliza 660 de lei, ceea ce înseamnă 216,26 lei în plus pentru fiecare angajat.

Vouchere de 50 de euro

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a confirmat miercuri, 30 martie, că măsura voucherelor de 50 de euro pentru românii cu venituri reduse va fi introdusă „categoric”. Astfel, sunt confirmate informațiile obținute de sursele Main News.

„Despre vouchere, categoric se va veni cu această măsură. (…) Ne-am încadra cu aceste vouchere de 50 de euro la două luni pentru persoanele cu pensii sub 1.500 de lei și pentru voucherele la copii pentru rechizite și îmbrăcăminte, în funcție de veniturile părinților sau dacă sunt familii monoparentale, le acoperim chiar cu fonduri europene, având voie până la aproape 700 de milioane de euro, să venim cu acest pachet social susținut și de Comisia Europeană”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu la sediul PSD.

Social-democrații au propus ca valoarea voucherelor să fie de 50 de euro, iar ulterior surse liberale au avansat suma de 100 de euro/ tichet. Ciolacu menționează, în acest context, că „nu sunt neînțelegeri” în coaliția de guvernare.

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Articolul PSD propune majorarea valorii tichetelor de masă / Ar fi un plus de 216 lei lunar pentru fiecare angajat apare prima dată în Main News.

Source: New feed