(Publicitate electorală) Nicușor Dan prezintă noi dovezi ale Caracatiței Firea-Pandele

33

Candidatul PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei a prezentat astăzi într-o conferință de presă noi nume care formează o adevărată caracatiță de interese la nivelul administrației conduse de Gabriela Firea.

Din lista prezentată de Nicușor Dan fac parte persoane apropiate de cuplul Firea-Pandele, acesta fiind, potrivit candidatului de dreapta, criteriul principal pentru care au fost promovate în funcții de conducere, pe salarii foarte mari, în instituțiile din subordinea Primăriei.

”Principalul criteriu pentru a ocupa o funcție publică importantă în administrația publică PSD din București, este să fii naș, fin, soră, frate, partener de afaceri, fiu de partener de afaceri, ș.a.m.d.”, a menționat acesta.

Persoane certate cu legea, în fruntea unor instituții importante

Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS a prezentat mai multe din nume care se află la conducerea unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei și care sunt certate cu legea. Printre acestea se numără: arhitectul-șef al Bucureștiului Ștefan Dumitrașcu, care a fost acuzat de DNA că a primit foloase necuvenite în valoare de 600 de mii de euro; directorul adjunct al Companiei Municipale pentru Consolidări Marius Coajă, condamnat cu suspendare pentru furt; directorul Direcției Relații Publice Mirela Ercuță, condamnată în trecut pentru evaziune fiscală.

Funcții pentru clientela Firea-PandeleNicușor Dan a prezentat, de asemenea, mai multe nume de persoane angajate în structurile Primăriei, pentru că se află în relații de rudenie sau prietenie cu Gabriela Firea și soțul său Florentin Pandele.

Una dintre acestea este Tania Haritonovici, fost director adjunct la RADET și actualul director general la compania municipala Energetica Servicii. Aceasta este originară din Bacău și este o bună prietenă a Gabrielei Firea. Un alt caz emblematic este cel al directorului general al Companiei de Consolidări, Adrian Corbu. Acesta este vecin cu cuplul Pandele-Firea, fapt care a cântărit, se pare, decisiv la angajarea sa.

Totodată, candidatul la Primăria Capitalei a prezentat o serie de nume plasate în funcții de conducere la nivelul PMB, pentru faptul că au venit pe filiera Primăriei din Voluntari, unde primar este Florentin Pandele.Printre aceștia se numără: Alina Nicoleta Bărbînță, directorul general al companiei municipale de protecție civilă și voluntariat; Mihaela Oana Barbu, directorul general al companiei municipale imobiliare București; Eduard Mildner, director adjunct al companiei municipale Eco Igienizare din București.

Incompetența costă

Nicușor Dan s-a referit și la fostul șef al Poliției Locale din București, Ștefan Văsîi, care între timp a fost numit într-o altă funcție importantă, cea de director general al Direcției de Logistică a Primăriei Capitalei. Acesta este responsabil în prezent de achizițiile Primăriei, fără a avea pregătirea necesară în acest sens.

”Nu este de mirare că oamenii aceștia nu au fost în stare să atragă fonduri europene, nu este de mirare că nu au fost în stare să ne asigure apa caldă”, a arătat Nicușor Dan care s-a angajat că persoanele prezentate în conferință care au întocmit acte ilegale vor fi primele care vor fi destituite atunci când va ajunge în fruntea Primăriei Capitalei.Totodată, Nicușor Dan i-a îndemnat pe bucureștenii care vor să schimbe această stare de lucruri de la nivelul Primăriei Capitalei să vină la vot pe 27 septembrie. ”Mai avem o săptămână, dacă vrem ca administrarea vieților noastre să nu se facă pe bază de cumetrii, nepotisme, favoritisme și alte forme de isme, invit bucureștenii să iasă la vot, pentru că orașul acesta are un potențial uriaș”.