Restricţii de trafic în Capitală pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020

13
Mai multe restricţii de trafic sunt impuse în Bucureşti, în acest weekend, având în vedere desfăşurarea tragerii la sorţi a grupelor pentru Campionatul de Fotbal UEFA EURO 2020.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul va fi restricţionat duminică, pe banda I de circulaţie de pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între strada General H. M. Berthelot până la strada Ştirbei Vodă şi pe banda I de circulaţie de pe Calea Dorobanţi, segmentul cuprins între bulevardul Dacia şi Piaţa Lahovari, în faţa Hotelului Sheraton.

Vineri şi sâmbătă sunt rezervate locuri pentru autoturisme în parcarea publică de la Sala Palatului.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor.

Sâmbătă, de la ora 19,00, la Romexpo va avea loc tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European 2020, cel mai important eveniment non-sportiv până la startul turneului.

Douăzeci de echipe naţionale sunt deja cunoscute, calificându-se prin intermediul preliminariilor, iar alte patru vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor la care va lua parte şi reprezentativa României. "Tricolorii" trebuie să treacă de Islanda (pe 26 martie) şi de învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria (pe 31 martie), ambele dueluri urmând a se disputa în deplasare.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

Bucureştiul va găzdui trei partide din Grupa C şi una în faza optimilor de finală. Pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)