Retrospectiva evenimentelor interne 24-29 noiembrie 2019

14
Câştigarea de către Klaus Iohannis a unui nou mandat de Preşedinte al României, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni, vizita la Bucureşti a viitorului preşedinte al Consiliului European, Charles Michel, demisia din fruntea PSD a Vioricăi Dăncilă şi condamnarea definitivă a fostei şefe a DIICOT Alina Bica sunt câteva dintre cele mai importante evenimente interne din perioada 23-29 noiembrie 2019.

POLITIC
* În ziua de 24 noiembrie, a fost programat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care s-au înfruntat Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. După anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, potrivit cărora Klaus Iohannis a câştigat un nou mandat la Cotroceni, acesta a declarat: "Acum, după această victorie, sunt multe lucruri de făcut, sunt multe lucruri de reparat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, o majoritate compusă din partidele democratice care vor duce România spre modernizare, spre europenizare, spre România normală. Şi vă promit încă un lucru: voi fi un preşedinte total implicat pentru România. Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realişti. Am câştigat o luptă importantă, dar războiul încă nu a fost câştigat. Este nevoie să mergem la vot şi la locale, şi la parlamentare. Abia atunci când PSD e trimis în Opoziţie vom putea face ce ne-au cerut azi românii. Abia atunci vom putea să facem România normală, România aşa cum ne-o dorim noi, cu toţii."
* Potrivit rezultatelor finale, făcute publice de Biroul Electoral Central la 28 noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar Viorica Dăncilă - 33,91%. Numărul celor care s-au prezentat la urne a fost de 10.031.762, reprezentând 54,86% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Numărul de voturi valabil exprimate s-a ridicat la 9.849.057, reprezentând 98,18% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.
* Tot la 28 noiembrie, Curtea Constituţională a României a validat, în şedinţă solemnă, alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, pentru al doilea mandat. La şedinţă au participat premierul Ludovic Orban, membri ai Guvernului, parlamentari PNL, consilieri prezidenţiali şi de stat, reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente şi ai Biroului Electoral Central.
* La 26 noiembrie, Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit pentru o analiză a rezultatelor înregistrate la prezidenţiale, după ce candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a pierdut alegerile. Viorica Dăncilă a demisionat din funcţia de preşedinte al social-democraţilor, în locul său fiind numit preşedinte interimar Marcel Ciolacu. Totodată, Biroul Permanent al partidului a fost dizolvat, iar noul secretar general a devenit Paul Stănescu.

APĂRARE
În ziua de 27 noiembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit în şedinţă la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. A fost prima şedinţă a CSAT la care au participat membri ai Cabinetului Orban. S-a decis că Armata României va putea participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2020, cu 2.669 militari, dintre care 2.126 militari vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 543 militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin. La rândul său, Ministerul Afacerilor Interne va participa la astfel de misiuni şi operaţii cu 1.855 militari şi poliţişti, dintre care 791 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 1.064 vor fi în aşteptare pe teritoriul naţional, dislocabili la ordin, potrivit /csat.presidency.ro. Totodată, membrii Consiliului au analizat şi avizat un proiect de lege iniţiat de Guvern privind achiziţia a încă cinci avioane F16. General-locotenentul Daniel Petrescu a fost avizat de CSAT ca şef al Statului Major al Apărării, Preşedintele României semnând, în aceeaşi zi, decretul privind numirea general-locotenentului Daniel Petrescu în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, de la data de 1 decembrie.

AFACERI EUROPENE
În data de 27 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe viitorul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel, aflat în vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu de pregătire a preluării mandatului său la conducerea Consiliului European, pe 1 decembrie. Discuţiile au vizat Piaţa Unică, securitatea UE, nevoia unei politici externe puternice, schimbările climatice, politicile în domeniul încălzirii globale, bugetul multianual al Uniunii. "Am discutat şi despre bani, despre exerciţiul financiar care urmează 7 ani. Simţim cu toţii nevoia finalizării proiectului în varianta cea mai optimistă, dar şi realistă. Sperăm să ajungem la concluzii bune undeva la începutul anului 2020. Această temă va fi pe ordinea de zi în Consiliul din decembrie şi - sperăm noi şi sigur şi alţii - să avem deja câteva chestiuni clarificate şi să consemnăm un progres semnificativ", a declarat Iohannis după întâlnirea cu viitorul preşedinte al Consiliului European.
La rândul său, Charles Michel a arătat că la Consiliul din decembrie se va discuta despre bugetul multianual al UE, arătând că nu este o decizie "birocratică", ci una "tehnică, politică". "(...) încercăm să găsim un echilibru corect între o convergenţă crescută, coeziune, agricultură şi toate aceste chestiuni pe care trebuie să le asigurăm - schimbări climatice, tehnologie -, toate acestea sunt aspecte importante, cu efecte concrete în viaţă de zi cu zi a cetăţenilor europeni din diverse ţări membre ale Uniunii Europene", a subliniat el. Discuţiile au mai vizat relaţiile UE cu NATO, politicile în legătură cu relaţii cu China şi cu Rusia.

ECONOMIC
* La 26 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis susţinut o declaraţie la Palatul Cotroceni în care a afirmat că salariul minim va fi majorat, deoarece este vorba despre o măsură necesară: "Creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza". În aceeaşi zi, premierul Ludovic Orban a participat la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia a declarat că Guvernul a căutat să elaboreze soluţia de creştere a salariului minim brut pe baza unor indicatori economici, "a unor date care sunt clare" şi care să ţină cont de realităţile economice, dar şi "să atingă obiectivul de majorare a salariului minim".
* Tot la 26 noiembrie, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu a declarat că bugetul de stat pe anul 2019 a fost construit pe informaţii "neadevărate", pe "o supraestimare" a veniturilor. El a precizat că prin rectificarea bugetară se va arăta "ce s-a furat, unde s-a furat şi unde s-a supraestimat". Ministrul Finanţelor a explicat că rectificarea bugetară are rolul de a asigura asigura fondurile necesare pentru investiţii, plata pensiilor, salariilor şi a indemnizaţiilor, concedii medicale, medicamente. "Costurile se văd într-un deficit mai mare, care ajunge peste 3% pentru 11 luni şi 4,3% la finalul anului", a precizat ministrul Finanţelor Publice. Cîţu a subliniat că niciun minister nu are "bani tăiaţi" la rectificarea bugetară.

JUSTIŢIE
* La 27 noiembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional a adoptat proiectul de lege care prevede ca personalul silvic cu atribuţii de pază să fie dotat cu armament de serviciu; un proiect de lege care prevede scăderea sancţiunilor pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor.
* Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv, la 25 noiembrie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender. Aceasta a fost dată în urmărire de către poliţişti, deoarece "se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii".
* Tribunalul Bucureşti a început, la 25 noiembrie, dezbaterile finale în dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi patronii clubului.
* La 29 noiembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 21 februarie 2020 dezbaterile în dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. Peste 600 de persoane s-au prezentat la sediul Instanţei supreme, pentru a se constitui părţi civile în dosar, judecătorii emiţând în acest sens peste 5.000 de citaţii.

CULTURĂ-MEDIA
* La 28 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a participat la vernisajul expoziţiei "Rezistenţii. Amintire şi recunoştinţă", organizată de Muzeul Naţional Cotroceni, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la prăbuşirea regimului totalitar comunist. "Ataşamentul profund faţă de valorile şi principiile europene, respectul faţă de demnitatea umană şi faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale sunt cele mai de preţ realizări ale României de astăzi, care trebuie însă apărate neîncetat. Proiectul expoziţional 'Rezistenţii. Amintire şi recunoştinţă' este o valoroasă contribuţie adusă tuturor acestor nobile cauze. Vă îndemn să îl descoperiţi", a arătat preşedintele Klaus Iohannis în mesajul inclus în catalogul expoziţiei.
* Preşedintele Klaus Iohannis a conferit, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, Medalia Comemorativă "Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului" şi Medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri", mai multor unităţi militare, instituţii din domeniul culturii, patrimoniului arhivistic şi cultivării memoriei eroilor, cu prilejul împlinirii a 101 ani de la Unirea Bucovinei cu România.
* Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, regizorul Gelu Colceag, interpreta de muzică populară Irina Loghin şi antrenorul de fotbal Cornel Dinu au primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. Distincţiile au fost oferite de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pe scena Teatrului Metropolis.
* La 24 noiembrie, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a câştigat pentru a cincisprezecea oară Trofeul la secţiunea ''Agenţii de presă'' acordat de organizatorii Târgului Gaudeamus Radio România. Premiul a fost înmânat de Georgică Severin, preşedinte - director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, la festivitatea desfăşurată cu acest prilej, la Romexpo.

SPORT
* Ivan Patzaichin, legendă a sportului românesc şi internaţional, a primit, la aniversarea a 70 de ani, la 27 noiembrie, cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni.
* Şahistul român Vladislav Nevednichy a obţinut, la 24 noiembrie, medalia de argint la Campionatele Mondiale de veterani de la Bucureşti, în cadrul categoriei peste 50 de ani.
* Mirel Rădoi a fost numit selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, fiind votat în cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de fotbal, cu unanimitate de voturi. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)