România este reprezentată la Cupa Europei la aruncări lungi de sportivi de la CSU Suceava

55

Alin Firfirică va concura la aruncarea discului, în timp ce Marius Musteață va intra în concurs la aruncarea greutății

România va fi reprezentată de 12 sportivi la Cupa Europei, competiție dedicată aruncărilor lungi care va avea loc sâmbătă și duminică, în Slovacia. Printre aceștia se numără și doi atleți de la CSU Suceava, este vorba de Alin Firfirică și Marius Musteață, care vor concura în probele de aruncarea discului, respectiv la aruncarea greutății.

Andrei Gag (S), Marius Musteață (U23) – greutate, Alin Firfirică (S), Denis Both (U23) – disc, George Zaharia (S), Alexandru Novac (U23), Florina Necșoiu (S), Ioana Plăvan (U23) – suliță, Florin Asmarandei (S), Mihăiță Micu (U23), Bianca Ghelber (S), Adela Stanciu (U23) – ciocan sunt cei 12 atleți români care vor pleca vineri spre Samorin.

Orașul slovac este la a doua provocare continentală de anvergură, după ce tot la Samorin s-a desfășurat, în 2017, Campionatul European de cros. Prima ediție a avut loc la Nisa (Franța), în anul 2001. Între timp, apetența atleților pentru această întrecere s-a mărit, astfel încât, anul trecut, la Leiria (Portugalia), s-a înregistrat un număr record de participanți (291 de sportivi reprezentând 40 de țări). De menționat că și România se regăsește pe „harta” acestei competiții, prin orașul Arad, unde s-a derulat concursul din 2016. Întrecerea se desfășoară atât la seniori, cât la tineret (U23), masculin și feminin, la cele patru probe clasice: greutate, disc, ciocan și suliță. Se alcătuiesc clasamente individuale și pe echipe (seniori, U23, masculin și feminin, prin adiționare de puncte). Concursul de la tineret (U23) constituie un bun prilej ca atleții să poată accesa standardele de participare pentru Campionatele Europenele din vara viitoare, de la Gavle (Suedia). (Dănuț CHIDOVET)