Rugby: Dinamo câștigă Cupa Regelui 2017, grupa play-out

19

Dinamo a câștigat Cupa Regelui la rugby, ediția 2017, grupa play-out, după ce a învins sâmbătă cu scorul de 53-3 (17-3) pe U Cluj, într-un meci disputat pe stadionul din complexul ''Ștefan cel Mare''.

0b9abbd7-bb57-4a9d-b445-313ca11ca769

După ce au deschis scorul dintr-o lovitură de penalitate, dinamoviștii au marcat, pe parcursul confruntării, nu mai puțin de 8 eseuri, dintre care 5 transformate, singurele puncte ale oaspeților venind prin fructificarea unei lovituri de pedeapsă. Jucătorul partidei a fost declarat tonganul Fili Lomani, autor a patru eseuri.

Partida dintre Dinamo și U Cluj a fost prima și ultima din grupa play-out a Cupei Regelui 2017, în condițiile în care alte două echipe care inițial spuneau că vor participa la competiție fiind repartizate în această grupă — CS Politehnica Iași și CSM Bucovina Suceava — s-au retras invocând motive financiare.

În aceste condiții Dinamo a fost declarată câștigătoarea Cupei Regelui play-out, în play-off fiind angrenate în lupta pentru trofeu Timișoara Saracens, CSM Știința Baia Mare și Steaua București, CSM București declarând forfait.

AGERPRES/(AS—editor: Adrian Drăguț, editor online: Ada Vîlceanu)