Salteaua, cea mai bună bancă?

414

Ce o fi mai eficient: să ţii banii „la saltea”, cum se spune, sau să îi depui la bancă? La bancă ai o siguranţă anume, deşi dobânzile anemice de sub 1% la depozite pot fi în curând anulate de comisioanele şi taxele de administrare ale băncilor, deci rişti să ieşi pe minus la final. La „saltea”, poţi rămâne fără bani dacă hoţii prind de veste că ai ceva „cheag”. Cert este că guvernanţii s-au pus cu lupa pe sistemul bancar: premierul Mihai Tudose compară acest sistem cu vestitul bandit Terente, iar argeşeanul Bogdan Pandelică, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a devenit vârf de lance în acest „meci”, instituţia sa făcând public un raport nemilos din care reies multe nereguli şi abuzuri. Şi la OPC Argeş abundă reclamaţiile: ba că s-a perceput la bancă un comision ascuns, ba că s-a făcut o conversie nu tocmai la locul ei în ceea ce priveşte cursul euro-leu sau franc elveţian-leu ş.a.m.d. În fine, nemulţumirile la adresa instituţiilor de credit dau în clocot…

Cazuri…

Bogdan Pandelică

Marcel D. din Piteşti s-a decis să nu mai ţină niciun leu în bancă. „Îmi făcusem şi eu nişte planuri, dar am ajuns să scot din bancă după doi ani cam tot atâţia bani câţi am pus. E bătaie de joc! Dacă le dai bani pentru păstrare, îşi fac treaba cu ei şi pun o dobândă de nimic; în plus, mi-au luat comisioane de administrare de parcă ar scoate banii la plimbare zilnic şi le-ar da să mănânce! Când te împrumuţi de la bancă, însă, e vai şi amar! Plăteşti dobânzi de te usuci!”, ni s-a plâns Marcel D. În plus, băncile devin agresive când vine vorba să-şi recupereze datoriile. Sistemul de executare silită este precedat de o adevărată tortură psihică. „Primeam de câteva ori pe săptămână telefoane de la bancă. Ba că am de dat nu ştiu cât înapoi, ba că mă execută… Ajunsesem să nu mai dorm noaptea!”, ne-a spus Maria M., din Piteşti. Cert este că, la un volum total de creditare de peste 4 miliarde lei în Argeş, s-a ajuns ca argeşenii să mai aibă restanţe de circa 300 milioane lei.

Nereguli…

Aşadar, ANPC condusă de către Bogdan Pandelică a anunţat rezultatele controalelor derulate la instituţiile de credit în perioada ianuarie 2016 – iulie 2017. Verificările au vizat respectarea prevederilor legale în contractele de credit, însă documentul publicat nu conţine numele instituţiilor financiare unde au fost găsite probleme. Inspectorii autorităţii au încheiat 249 de procese-verbale cu amenzi însumând 1.743.000 lei. Au fost restituite clienţilor sume în valoare de 1,097 milioane lei, 112.161 euro, 361.828 franci elveţieni şi 361 dolari, în urma a 10.476 de reclamaţii instrumentate la nivel naţional. Inspectorii au dispus măsuri de remediere a deficienţelor constatate precum practici comerciale incorecte, sume încasate fără temei legal, neconformităţi cu prevederile legale şi chiar campanii publicitare mincinoase.

(Visited 10 times, 10 visits today)

Citeşte şi

Festival antic la Câmpulung Piaţa Prundu şi-a pierdut rostul Importuri uriaşe în Argeş Renault, alături de echipele de descarcerare O parcare urâţeşte faţa Oraşului Regal Blocarea trotuarelor, un flagel la Piteşti Reprezentanţi ISU, la Camera de Comerţ Scoroboaia, un tărâm fără vârstă Chirii scumpe la Piteşti