San Francisco îşi suspendă proiectul controversat privind redenumirea unor şcoli cu nume asociate rasismului

15
Consiliul şcolilor din San Francisco a suspendat oficial, marţi, proiectul său foarte controversat privind redenumirea a 44 de instituţii de învăţământ care poartă numele unor personalităţi asociate cu rasismul, sclavagismul sau colonizarea, precum George Washington sau Abraham Lincoln, informează AFP.

În decizia sa unanimă, care a fost luată după săptămâni de polemici şi după o acţiune în justiţie, Consiliul şcolilor explică faptul că "vrea să evite diversiunile şi irosirea inutilă de fonduri publice într-un litigiu superficial", informează mai multe mass-media americane.

Măsura, adoptată în ianuarie anul trecut, a fost propusă de o comisie însărcinată cu revizuirea numelor şcolilor publice şi înfiinţată în 2018, adică înainte ca statui ale lui Cristofor Columb şi monumente ale Confederaţiei să fie doborâte de manifestanţi în contextul unei mişcări de amploare naţională ce denunţă simbolurile rasiste sau cele legate de trecutul colonial al SUA.

Pe lista cu 44 de instituţii ce urmau să fie redenumite figurează şcoli cu numele preşedinţilor Washington şi Jefferson, care deţineau amândoi sclavi, la fel ca Francis Scott Key, autorul imnului naţional american.

Şi mai surprinzător, Abraham Lincoln, care este totuşi simbolul abolirii sclaviei în America, este de asemenea vizat, pentru că unii susţin că el a jucat un rol în masacrarea de triburi amerindiene.

O plângere depusă împotriva Consiliului şcolilor din San Francisco, care îi reproşează acestuia lipsa sa de transparenţă, apoi un ordin al unui judecător local care cere să se pună capăt acestui proiect, a dus la anunţul privind suspendarea lui, în februarie.

"Recunoaştem că trebuie să punem frână. Trebuie să le permitem locuitorilor să participe mai mult" (la luarea deciziilor de redenumire), a declarat la acea dată preşedinta Consiliului şcolilor, Gabriela Lopez, pe Twitter.

Cu toate acestea, ideea nu a fost complet abandonată şi reprezentanţii Consiliului au anunţat că vor analiza din nou problema după redeschiderea şcolilor şi revenirea la cursuri în clase.

Decizia de a redenumi aceste şcoli a provocat numeroase critici, inclusiv din partea actualei primăriţe a oraşului San Francisco, London Breed, afro-americană. În octombrie anul trecut, ea a considerat ca fiind "insultător" pentru părinţii copiilor privaţi de şcoli din cauza pandemiei ca autorităţile şcolare să-şi consacre energia mai degrabă pentru a schimba numele instituţiilor şcolare decât pentru a le redeschide. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)