Schimbare pe piața imobiliară din Bacău: prețurile apartamentelor vechi au crescut

39

Piața imobiliară din Bacău înregistrează o schimbare de trend, clienții își mută interesul de la ansamblurile noi către locuințele vechi. Pe finalul anului 2018, vânzările apartamentelor noi s-au prăbușit, iar 2019 începe cu scumpiri ale celor vechi.

Prețurile apartamentelor vechi au crescut simțitor față de anul trecut, asta cel puțin din punct de vedere al evaluărilor realizate de notarii publici. De fapt, importanța acestora este destul de mare, dat fiind faptul că sunt luate în calcul la fiecare tranzacție de terenuri sau locuințe, iar în funcție de acestea se stabilesc taxele datorate statului și onorariile notarilor.

Față de anul trecut, în 2019, în zona centrală, creșterile de prețuri la garsoniere sunt de câteva sute de euro. În schimb, la apartamentele de două camere, majorările sunt și de 2.000 de euro.

Unde s-au scumpit locuințele

Astfel, dacă anul trecut, apartamentul de două camere, confort 1, se achiziționa cu un preț minim de 35.900 de euro, acum acesta este evaluat la 37.700 euro. Locuințele cu trei camere depășesc 51.000 de euro, iar cele cu patru sar bine de 65.000 de euro, cu 2.400, respectiv 3.000 de euro mai mult decât se cerea anul trecut.

Zona 1 include nu doar centrul orașului, ci se întinde până la Aleea Parcului, strada Mărășești până la Tic-Tac, Războieni, Tolstoi și Unirii până la Autogară. Apartamentele cu două camere și garsonierele din zona Mioriței sunt evaluate la același preț ca și cele situate în zona Gării, dar tot mai scumpe față de anul trecut cu circa 2.000 de euro.

Prețul minim pentru o locuință cu două camere, confort 1, în aceste zone este cuprins între 31 și 32.000 de euro, cel cu trei camere se vinde cu un preț de pornire de la 38 la 40.000 de euro, iar cele cu patru se situează între 44 și 46.000 de euro.

Cel mai scump cartier din municipiul Bacău

Cartierul Bistrița Lac este în continuare unul dintre cele mai scumpe din punct de vedere al prețurilor locuințelor, poate și pentru că apartamentele situate aici sunt printre cele mai spațioase din oraș. Locuințele cu două camere pornesc de la 35.600 de euro, cele cu trei sunt mai scumpe cu 10 mii de euro, iar cele cu patru sunt cotate la cel puțin 56.800 de euro. Și aici, prețurile au crescut cu 2.000 de euro față de 2018.

În fine, în zona de nord, cea mai vânată și totodată „scumpă” stradă este Ștefan cel Mare. Un apartament cu două camere pornește de la 34.500 de euro, unul de trei de la 42.200, iar unul de patru de la 51.100 de euro.

Evaluările sunt valabile pentru locuințele situate la primele două etaje, dar oricum acestea sunt mai rare acum. Pentru etajele superioare prețurile se reduc cu 7 la sută, iar pentru parter cu 5 la sută și după cum se menționează și în document, aceasta este o evaluare bazată pe informații din presa de specialitate, dar și de la notari și din anunțurile de vânzări-cumpărări.

„Tendința actuală pentru anul în curs este de o ușoară creștere a valorilor la spații comerciale, industriale, hale și o ușoară creștere a valorilor la apartamente și construcții rezidențiale și anexele acestora, în funcție de localități, corelat cu dezvoltarea economică și socială, între 2 și 5 la sută. Atât cererea cât și oferta se vor situa peste nivelul anului 2018”, este de părere evaluatorul care a întocmit noua grilă, ing.Cristian Ursărescu.

Anunțuri publicitare