Senat: Ministrul Viorel Ilie va fi audiat miercuri în Comisia juridică

11

Comisia juridică a Senatului urmează să îl audieze miercuri pe ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, în dosarul deschis de DNA privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcționari publici.

71cb3491-63b8-47ab-b2f5-7707c3c94d75

Pe 25 august, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.

"Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant", își motiva DNA solicitarea.

DNA susține că, în acest context, în perioada 20 — 31 iulie, Viorel Ilie, cu intenție, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoarea sa de cabinet, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă programată pentru 31 iulie.

Conform DNA, pe 28 iulie, Alexandrescu și Zaharia au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă.

În aceeași zi, arată procurorii, Felicia Elena Pop a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați, potrivit înțelegerii, ei au întocmit lucrările anterior examenului. În ziua examenului, urma ca lucrările scrise în sala de concurs să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, indică DNA.

"Potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", explica DNA.

AGERPRES/(AS — editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)