Şi-a determinat nevasta să se prostitueze

386

Bărbatul, reţinut de poliţişti

Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.

Din primele verificări rezultă că Alin Marius C., de 42 de ani, din Hârtieşti, şi-ar fi îndemnat soţia, în vârstă de 28 de ani, să se prostitueze. Mai mult, din dorinţa de a face bani de pe urma prestaţiilor sexuale ale nevestei, împricinatul nu doar că i-a înlesnit practicarea cele mai vechi meserii din lume, dar şi racola clienţi, stabilea tarifele şi încasa banii. Cel în cauză a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş, urmând ca azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive.

(Visited 28 times, 28 visits today)

Citeşte şi

Bulgar rănit în accident la Drăganu Autocamionul i-a strivit picioarele Accident cu cinci răniţi la Ştefăneşti Daruri pentru copii cu handicap Salvaţi de pompieri Controale la transporturile de marfă şi substanţe ... A furat un portofel Poliţia avertizează Femeie descarcerată la Albota