Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat miercuri, 17 noiembrie, că social-democrații ar trebui să dea primul premier în guvernarea rotativă, în condițiile în care partidul a câștigat alegerile parlamentare, iar Florin Cîțu ar trebui să înșeleagă că nu mai poate ocupa această funcție, cel puțin acum, pentru că abia a fost demis printr-o moțiune de cenzură. Noi discuții între social-democrați și liberali vor avea loc astăzi, de la ora 16:00.
„Eu îmi doresc o coaliție normală, funcțională și cred că deja ar trebui să ne grăbim să finalizăm discuțiile privind premierul. Mi-aș dori un program de guvernare clar cu prioritățile și urgențele românilor, ținând cont că va veni iarna și să ne pregătim pentru valul 5 al pandemiei, apoi un program de guvernare pe termen mediu până în 2024. Azi se va finaliza programul de guvernare pe toate capitolele, inclusiv social, justiție și așa mai departe.
Mai mult ca sigur, PSD va face azi un Consiliu Politic Național unde va decide premierul desemnat așa cum am și zis că o să facem, dar cel mai important este să nu construim ceva neținând cont de absolut nimic, doar interese personale. Trebuie să ținem cont de voința românilor. Vă reamintesc că PSD a câștigat alegerile generale. Dacă vom construi ceva normal și vom ține cont în primul rând de voința românilor, sunt convins că va fi o coaliție funcționala și vom avea un guvern eficient”, a declarat Ciolacu miercuri dimineață.
Întrebat dacă PNL este dispus să cedeze funcția de premier și să accepte ca PNL să dea prima oară prim-ministrul în guvernarea rotativă, Ciolacu a reiterat că formațiunea pe care o conduce a căștigat alegerile.
„Mult ca sigur azi avem Consiliu Politic Național și vom decide premierul desemnat din partea PSD. Îmi iau o marjă de negocieri de la colegii mei. Categori (vom avea premier -n.red.), avem o decizie luată în partid pe rotația premierilor, vom avea și premier desemnat.
Revin la voturile românilor, din moment ce PSD a câștigat alegerile, este normal să cerem prima rotație la PSD. Există negocieri, vom găsi o cale astfel încât să creăm o coaliție și să nu iasă nimeni păcălit. Atunci când cineva e păcălit, coaliția nu funcționează”, a adăugat liderul social-democraților.
El a mai spus că speră ca azi să fie încheiate negocierile cu liberalii.
Referitor la faptul că Florin Cîțu vrea să fie iar premier, Ciolacu a apreciat că „sunt ferm convins că Florin Cîțu va înțelege normalitatea că nu poate veni în acest moment premier, din moment ce a fost demis” prin moțiune de cenzură.
Amintim că în ședința liberalilor de marți seara, partidul a decis că este de acord cu guvernarea rotativă, dar condiția este ca primul premier să fie de la PNL.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Articolul Social-democrații vor să dea primul premier în guvernarea rotativă / Ciolacu: Sunt convins că Florin Cîțu va înțelege că nu poate fi premier acum apare prima dată în Main News.
Source: New feed