Sondaj: Majoritatea austriecilor susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen

54

Majoritatea populaţiei austriece sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cei mai mulţi dintre susţinători fiind alegători ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe, relevă un sondaj de opinie citat duminică de presa din Austria.

Astfel, 52% dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34% au declarat că nu sunt de acord.

Veto-ul pentru Schengen este cel mai mult aprobat de votanţii OeVP şi FPOe.

Pe de altă parte, sondajul confirmă că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au depăşit partidele tradiţionale austriece. De altfel, conservatorii cancelarului Karl Nehammer se află abia pe locul al treilea în preferinţele electoratului. Cu 26%, Partidul Libertăţii se află pe primul loc, devansându-i pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 24%, şi pe conservatorii din OeVP, care au 22%.

NEOS, un partid cu orientare liberală, relativ nou în peisajul politic austriac, şi Verzii, care sunt parteneri minoritari la guvernare, se află pe locul patru, la egalitate, cu 11%.

În prezent, partidul extremist MFG, care îi reuneşte pe antivaccinişti şi pe susţinătorii teoriilor conspiraţiei, ar avea o pondere de 3% şi ar rata astfel intrarea în Consiliul Naţional (camera inferioară a Parlamentului austriac).

Potrivit sondajului, tendinţa de creştere a FPOe continuă, în timp ce SPOe a coborât pe locul doi. Motivul pentru aceasta este, probabil, atitudinea şovăielnică în ceea ce priveşte problemele legate de azil şi Schengen. Ultima dată când SPOe s-a clasat sub 25% a fost în vara anului 2021, precizează instituţia de sondare a opiniei publice.

Cine amenință scaunul lui Nehammer

Dacă ar avea loc alegeri pentru funcţia de cancelar, Karl Nehammer s-ar menţine în frunte, cu 30% rată de aprobare, clasându-se în faţa liderului FPOe, Herbert Kickl, care este cotat cu 25% din intenţiile de vot. Liderul SPOe, Pamela Rendi-Wagner, a rămas în urma lui Kickl pentru prima dată din octombrie 2021, având 22% din intenţiile de vot. La mare distanţă se află liderul NEOS, Meinl-Reisinger (12%) şi omologul său de la Verzi, actualul vicecancelar Werner Kogler (10%).

Însă dacă guvernatorul din Burgenland (cel mai estic land al Austriei, care se învecinează cu Ungaria – n.r.), social-democratul Hans Peter Doskozil, ar candida la Cancelarie, situaţia ar fi diferită. În acest caz, Doskozil ar fi pe primul loc, cu 31% din intenţiile de vot, urmat de actualul cancelar Karl Nehammer (25%) şi liderul Partidului Libertăţii, Herbert Kickl (21%). Potrivit studiului sociologic, Doskozil, în calitate de candidat al social-democraţilor la funcţia de cancelar, ar recupera pierderile pe care centru-stânga le-a avut în rândul alegătorilor de centru care s-au dus spre dreapta, precum şi în rândul alegătorilor indecişi.

În dezbaterile despre Schengen, social-democraţii austrieci au avut o atitudine ezitantă, unii dintre politicienii de vârf ai partidului criticând guvernul, în timp ce lidera partidului, Pamela Rendi-Wagner, a fost de acord cu blocarea României şi Bulgariei. Şi Doskozil l-a criticat pe ministrul de interne, dar pentru a-i reproşa că nu a fost suficient de ferm şi nu a cerut controale mai eficiente la graniţele Bulgariei. În ceea ce-i priveşte pe Verzi, care se află la guvernare, ei s-au exprimat împotriva blocării deciziilor la nivelul UE.

Sondajul de tip „Austria Trends” (tendinţe – n.r.) a fost efectuat de institutul „Peter Hajek” la comanda agenţiei de presă APA şi a postului de televiziune ATV.  Au fost intervievate online şi telefonic 800 de persoane cu vârsta de peste 16 ani, între 12 şi 15 decembrie, iar marja de eroare este de plus/minus 3,5%.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Articolul Sondaj: Majoritatea austriecilor susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen apare prima dată în Main News.

Source: New feed