Vladimir Putin a inaugurat la Moscova un memorial al victimelor represiunilor politice, dând asigurări că vrea astfel ”să tragă o linie” cu privire la disensiunile din trecut, în pofida acuzaţiilor de ”ipocrizie” din partea foştilor deţinuţi politici sovietici, relatează AFP.
Primul monument naţional al războiului din Rusia, un ”Zid al durerii”, un bronz înalt, în relief, cu sute de siluete umane, a fost dezvăluit pe bulevardul Saharov, care poartă numele defunctului disident sovietic şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov. Susţinută de principalul ONG rus pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, şi de Fundaţia Soljeniţîn, inaugurarea a avut loc luni, cu ocazia zilei oficiale de comemorare a victimelor represiunilor politice, instaurată în 1991.
”Inaugurarea acestui monument este deosbit de importantă în momentul în care ne amintim a 100-a aniversare a Revoluţiei” de la 1917, a declarat Putin luni, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Consultativ pentru Drepturile Omului de la Kremlin
Citeste mai mult: adev.ro/oyopog
Cercetătorii americani au realizat noi studii cu privire la rolul mişcării în prevenirea anumitor boli. Conform acestora, un simplu exerciţiu, la îndemâna oricui, este asociat cu un risc mai scăzut al apariţiei bolilor cardiace, diabetului zaharat de tip 2, cancerului de sân şi de colon.
Legătura dintre exerciţiul fizic şi sănătate a fost stabilită deja cu mult timp în urmă, experţii în domeniu recomandând un minimum de două ore şi jumătate de mişcare moderată în fiecare săptămână. Pentru prima dată însă, cercetatorii de la Societatea Americană de Cancer (ACS) au analizat modul în care mersul pe jos influenţează sănătatea, în special a persoanelor în vârstă, scrie Psychology Today.
Activitatea fizică, inclusiv mersul pe jos, este asociată cu un risc mai scăzut al apariţiei bolilor cardiace, diabetului zaharat de tip 2 şi, într-o oarecare măsură, cancerului de sân şi de colon. Mersul pe jos scade insulina, nivelul colesterolului şi tensiunea arterială.
Citeste mai mult: adev.ro/oyf3ey
Europa va avea în curând primul său restaurant subacvatic. Construcţia va include o fereastră panoramică lată de 12 metri şi este proiectată să devină parte din mediul marin. Restaurantul va fi finalizat în anul 2019, fiind amplasat în cel mai sudic punct al ţărmului norvegian.
Proiectul restaurantului este opera cunoscutei firme de arhitectură norvegiene, Snøhetta, cunoscută pentru proiectele sale anterioare spectaculoase, precum Opera Naţională a Norvegiei sau Biblioteca Alexandrina din Egipt.
Restaurantul, ce va numit „Under”, se va afla la o adâncime de cinci metri, cu ziduri groase, capabile să reziste la cele mai vitrege condiţii meteorologice.
„Unul dintre efectele spectaculoase ale acestei clădiri este modul în care realizează o legătură între natură şi suprafaţă, şi modul în care poţi să ajungi, într-un mod foarte dramatic prin acest tub de ciment, la natura şi viaţa marină din mare şi să experimentezi ceea ce în mod normal nu poate fi experimentat”, a declarat pentru CNN, Rune Grasdal, arhitectul şef al acestui proiect.
Citeste mai mult: adev.ro/oycvf2
Dincolo de greţuri, pofte sau schimbări frecvente ale dispoziţiei, sarcina şi naşterea implică şi modificări surprinzătoare ale corpului. Printre acestea se numără fizionomia feţei, schimbarea dioptriilor şi îmbunătăţirea vieţii sexuale.
De la pofte intense până la insomnie, sarcina poate provoca numeroase schimbări în corpul femeii. Dincolo de cele evidente şi deja cunoscute, există şi câteva la care nu te-ai fi aşteptat niciodată. Printre cele mai surprinzătoare se numără schimbarea fizionomiei feţei, lăţirea şoldurilor, modificări ale tiroidei şi îmbunătăţirea vieţii sexuale, cheatsheet.com.
Fizionomia feţei
Probabil aţi auzit deja că sarcina vă poate schimba forma corpului sau dioptriile, dar ştiţi că în această perioadă vă pot fi modificate inclusiv trăsăturile feţei? Conform experţilor, în timpul sarcinii şi după naştere în corp se produce o explozie de hormoni care pot provoca de la acnee şi până la umflarea feţei. Unele simptome dispar după sarcină, altele rămân pentru totdeauna.
Citeste mai mult: adev.ro/oyfshr
Un detectiv particular care a investigat timp de 35 de ani parteneri infideli a dezvăluit trei dintre cele mai frecvente motive pentru care o persoană ajunge să-şi trădeze partenerul de viaţă. Lipsa atracţiei sexuale şi vârsta la care s-au căsătorit sunt factori cheie.
Conform statisticilor, aproximativ 41% din persoanele căsătorite au recunoscut că şi-au trădat partenerul de viaţă, ceea ce înseamnă că infidelitatea este o problemă mai mare decât se considera până acum.
Un lucru pe care de multe ori nu îl luăm în calcul este că cealaltă persoană ar putea să nu ştie că se întâlneşte cu cineva căsătorit, scrie Daily Mail. Lachlan Jarvis, un detectiv particular din Australia cu o experienţă de peste 35 de ani, a explicat pentru DailyMail care sunt cele mai simple trei modalităţi prin care ne putem da seama dacă o persoană este predispusă la infidelitate.
Citeste mai mult: adev.ro/oyab2h
Astronomii NASA au semnalat existenţa a ceea ce ar putea fi primul „obiect interstelar” observat şi confirmat. Un mic asteroid sau cometă a fost reperat aparent venind din afara sistemului nostru solar şi traversându-l.
Obiectul neobişnuit – botezat iniţial A/2017 U1 – are un diametru mai mic de 400 de metri şi se mişcă foarte rapid. Experţii încearcă să îl capteze cu ajutorul telescoapelor atât de pe Pământ, cât şi din spaţiu, potrivit nasa.org. Odată ce datele despre acest obiect vor fi obţinute şi analizate, astronomii vor şti mai multe despre originea şi compoziţia obiectului.
Primul care a identificat mişcarea obiectului şi a transmis informaţia la Minor Planet Center a fost Rob Weryk, un cercetător al Institutului de Astronomie al Universităţii Hawaii. El a căutat în arhiva Pan-STARRS şi a găsit imagini cu acest obiect realizate şi cu o noapte înainte, însă atunci mişcarea lui nu a fost identificată de sistem ca atare.
Citeste mai mult: adev.ro/oykzdi