miercuri, mai 22, 2019

Morţi încurcaţi la morgă. Situaţia a fost descoperită după ce a avut loc înmormântarea...

Morţi încurcaţi la morgă. Situaţia a fost descoperită după ce a avut loc înmormântarea unuia dintre eiTrupul bărbatului din Şirna, judeţul Prahova, îngropat de o altă familie din Ploieşti, după ce angajaţii de la Serviciul de Medicină Legală au încurcat cadavrele, a fost exhumat, sâmbătă dimineaţa, şi predat familiei, scrie MEDIAFAX. Cadavrul bărbatului a fost dat, joi, altei familii decât aparţinătorilor legali, fiind îngropat în cimitirul Eternitatea din Ploieşti. Vineri, familia celui decedat a venit să ia trupul de la Morgă pentru înmormântare şi astfel a ieşit la iveală că morţii au fost încurcaţi. În baza ordonanţei procurorului de caz, sâmbătă dimineaţa, la ora 6.00, a fost făcută exhumarea, astfel încât trupul bărbatului să fie redat familiei. Surse judiciare au declarat că în acest caz se fac cercetări pentru profanare de morminte, urmând, cel mai probabil, să fie extinsă ancheta şi pentru neglijenţă în cazul angajaţilor de la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti. Mediafax

Simona Halep, calificată în turul al treilea la Indian Wells

Simona Halep, calificată în turul al treilea la Indian WellsSimona Halep Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale în valoare de 9.035.428 dolari, vineri, după ce a dispus de cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 6-4. Halep, campioană în 2015 la Indian Wells, a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute de joc. Românca a început foarte bine partida şi a condus cu 2-0, apoi şi-a pierdut serviciul, dar a reuşit să revină şi s-a desprins la 4-1. Strycova (32 ani, 50 WTA) şi-a făcut serviciul în premieră, după care Halep a câştigat două ghemuri la rând şi setul cu 6-2. Simona Halep a debutat cu dreptul şi în actul secund, în care a condus cu 1-0 şi 3-1, dar au urmat o perioadă mai slabă, în care şi-a pierdut serviciul de două ori, iar cehoaica a egalat, 4-4. Mai concentrată, Halep a controlat finalul şi a reuşit să se impună cu 6-4. Halep nu a avut procentaje foarte bune la punctele cu serviciul, 56% la sută la primul şi tot atâta la al doilea, dar a stat mai bine la capitolul mingi direct câştigătoare (18-8), deşi numărul erorilor neforţate a fost mare (31-33). Simona Halep (27 ani) are acum 5-1 în duelurile cu Strycova (cinci victorii consecutive), precedentul succes datând din 2017, în optimi la Toronto, cu 6-1, 6-0. Halep şi-a asigurat un cec de 48.775 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Katerina Kozlova (Ucraina), victorioasă cu 6-4, 2-6, 6-0 în faţa belarusei Aleksandra Sasnovici, cap de serie numărul 31. Halep o va întâlni în premieră pe Kozlova (25 ani, 114 WTA), jucătoare venită din calificări. AGERPRES

Emoții la europarlamentare: ÎCCJ respinge plângerea PMP despre BEC, ultima carte se joacă la...

Emoții la europarlamentare: ÎCCJ respinge plângerea PMP despre BEC, ultima carte se joacă la CCRInstanța supremă a respins, joi, ca nefondată, contestația formulată de PMP împotriva procesului verbal de constituire a Biroului Electoral Central, decizia fiind definitivă. Ultimul cuvânt îl va avea Curtea Constituțională, conform stiripesurse.ro. PMP acuză faptul că deși a trecut pragul electoral la alegerile europarlamentare din 2014 și a obținut mandate la Bruxelles, totuși nu face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare din 2019, în timp ce alte patru partide (Pro România, PRODEMO, PPU și PLUS) au fost acceptate în BEC chiar dacă nu au participat la alegeri. Cum s-a ajuns în această situație? Europarlamentarii PMP Siegfried Muresan si Cristian Preda au plecat la PNL și PLUS și astfel, PMP a rămas partid fără reprezentare în Parlamentul European la momentul alegerii componenței BEC. In schimb, alte partide au fost considerate cu reprezentare in PE pentru ca au transferat europarlamentari: Pro Romania l-a luat pe Laurentiu Rebega, PRODEMO pe Catalin Ivan, PPU pe Maria Grapini, iar PLUS pe Cristian Preda. De altfel, și ALDE a preluat europarlamentari aleși pe listele liberalilor in 2014 - Norica Nicolai, Renate Weber. În același timp, ÎCCJ a admis solicitarea PMP de sesizare a Curții Constituționale pe tema neconstituționalității articolului de lege care spune că din BEC fac parte partidele care au membri in Parlamentul European. (...) În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui Biroului Electoral Central, în componența Biroului Electoral Central intră președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente, precum și câte un reprezentant al fiecărui partid politic și al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale care au membri în Parlamentul European. Autoritatea Electorală Permanentă comunică președintelui Biroului Electoral Central, de îndată ce a fost ales, lista partidelor politice și a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au membri în Parlamentul European. - Art.24, alin.4 din Legea 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European Dacă CCR admite sesizarea, atunci trebuie refăcută componența BEC. PMP spune că vor fi invalidate toate deciziile actualului BEC.

Detalii din dosarul Laurei Codruța Kovesi: Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, a dat declarații...

Detalii din dosarul Laurei Codruța Kovesi: Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, a dat declarații ca MARTOR ACOPERITLaura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești. În acest dosar, cei doi sunt sub control judiciar. Ea este acuzată coordonarea unui grup infracțional organizat. Din dosarul lui Kovesi apar noi detalii incredibile. Pe lângă faptul că cei care au recunoscut faptele lui Kovesi sunt chiar procurori importanți din DNA, printre care și actualul șef interimar al Direcției, Nistor Călin, s-a aflat că Mircea Negulescu, zis și Portocală, a dat și el declarații ca martor sub acoperire în dosarul care îl viza pe Sebastian Ghiță. Concret, Negulescu, procurorul care instrumenta un dosar al lui Ghiță, s-a inclus și pe sine între martorii sub acoperire și a prezentat documentele false în instanță. Conform acuzațiilor Secției de investigare a magistrațiilor, Kovesi l-ar fi obligat pe procurorul șef de secție să confirme rechizitoriul nelegal și netemeinic și să trimită astfel în judecată cinci persoane. Procurorul este Gheorghe Popovici, fost procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din Direcție, iar printre cei trimiși în judecată se află și omul de afaceri Sebastian Ghiță. Citește mai multe: stiripeaurse.ro

ACCIDENT RUTIER: Firmă de asigurări, obligată să plătească unei femei 140.000 lei. Șoferul a...

ACCIDENT RUTIER: Firmă de asigurări, obligată să plătească unei femei 140.000 lei. Șoferul a scăpat basma curată!Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, a fost lovită pe trecerea de pietoni de un șofer neatent. A avut nevoie de peste 3 luni de îngrijiri medicale, asta în timp ce bărbatul a scăpat nepedepsit, întrucât fapta pentru care a fost acuzat nu este prevăzută de legea penală. Victima, Maria B., a chemat în judecată pârâta Societatea de asigurare City Insurance S.A. și intervenientul forța Ioan A., șoferul, solicitând obligarea societății la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând daune materiale, precum și a sumei de 450.000 lei, reprezentând daune morale suferite în urma producerii unuia ccident rutier grav provocat de Ioan A., în decembrie 2016. Cu patru zile înaintea Crăciunului din 2016, s-a produs un grav accident de circulație, din vina lui Ioan A., care a condus autoturismul marca Ford pe strada Dezrobirii iar, la trecerea de pietoni situată în dreptul SportBet, nu a acordat prioritate victimei, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În urma accidentului rutier, aceasta din urmă a fost vătămată grav, necesitând peste 100 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. A fost diagnosticată cu fractură platou tibial stâng Schatzker VI, pentru care s-a intervenit chirurgical, practicându-se osteosinteză platou tibial stâng cu 2 plăci . Cum, la momentul producerii accidentului de circulație, autoturismul deținea asigurarea RCA la S.A. , victima s-a adresat instanței de jduecată, solicitând daune morale și materiale de aproximativ 500.000 lei. Instanța de fond a admis, acțiunea în parte, adică plata unor despăgubiri materiale în valoare de 40.000 lei și morale în valoare de 60.000 lei. Femeia a formulat recurs iar Curtea de Apel a modificat joi, 7 martie, în parte sentința, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000 lei. De precizat faptul că, în martie2017, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii de vătămarea corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală. Mirela PASCAL

Klaus Iohannis a trimis în Parlament cererea de reexaminare a legii bugetului de stat...

Klaus Iohannis a trimis în Parlament cererea de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019Klaus Iohannis Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Perlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. ”Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 20 februarie 2019. În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, în data de 22 februarie 2019, Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională, iar în data de 6 martie 2019 instanţa constituţională a constatat că legea este constituţională. Separat de motivele de neconstituţionalitate, considerăm că Legea bugetului de stat pe anul 2019 se impune a fi reexaminată de către Parlament, întrucât alocarea resurselor bugetare este, pe de o parte, fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Mai mult, bugetul pentru anul 2019 afectează dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice, în special segmentele programate de autostradă care ar trebui să contribuie direct la dezvoltarea societăţii. Totodată, această lege ar trebui reanalizată sub aspectul modului în care sunt alocate resursele în domeniile sănătăţii şi educaţiei, cu atât mai mult cu cât au crescut în mod semnificativ alocările destinate partidelor politice”, susţine şeful statului în cererea adresată Parlamentului. Mediafax

Ramai conectat

Cele mai recente articole

Sprijin financiar în valoare de 560.000 lei acordat tinerilor sportivi și artiști prin Programul...

• MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 14-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor • Fondul total de sponsorizare...

CITR: Evoluție pozitivă pentru InterAgro SA. Planul de reorganizare propus de CITR a fost...

• Strategia include păstrarea business-ului principal și restructurarea celorlalte companii din grupul InterAgro București, 15 mai 2019 – Planul de reorganizare al Interagro SA, propus...

Invitație la vernisajul expoziției temporare „RUGBY, NATURAL!”

Sport, simboluri naturale, identitate, forță și determinare, valori culturale, în Sezonul România-Franța, la Muzeul Antipa! De această dată, rugby-ul este cel care unește un...