ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE – 10 SEPTEMBRIE

10
* Aproape 300 de militari din România şi alte 5 ţări partenere participă, în această săptămână, la modulul de pregătire Platinum Eagle 19.2 din exerciţiul multinaţional Black Sea Rotational Force 19 (BSRF), desfăşurat în Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române din oraşul Babadag, judeţul Tulcea.

* O femeie care s-a aruncat de pe podul de la Agigea în Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost găsită şi recuperată din apă la finalul unei acţiuni de căutare care a avut loc luni şi la care a luat parte şi un echipaj de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, alături de alţi colegi de-ai lor din ţară, a informat, marţi, ISU Hunedoara.

* Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 71 de ani, sunt cercetaţi de poliţişti în cazul calului torturat şi folosit ca momeală pentru vânători în Munţii Rodnei, doi dintre ei primind mandate de reţinere pentru 24 de ore, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

* Trei femei au fost grav rănite după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o betonieră pe drumul judeţean 156A, în localitatea Căciuleşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Dimitrie Mocanu. Cele trei femei au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, una dintre ele fiind în stare de inconştienţă.

* Un bărbat pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi violenţe şi abuzuri sexuale a fost capturat de poliţiştii din judeţul Botoşani, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Carp. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)