ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE – 6 SEPTEMBRIE

12
* O şcoală cu 900 de locuri, prima construită în localitate după 1989, a fost inaugurată în cea mai mare comună din România, Floreşti, judeţul Cluj.

* Poliţiştii rutieri au verificat toate cele 101 microbuze şcolare existente în Harghita şi i-au instruit pe şoferi, urmând ca şi elevii să fie familiarizaţi cu regulile de circulaţie, acestea fiind doar câteva dintre acţiunile care se vor desfăşura în perioada următoare în cadrul unei ample campanii privind siguranţa elevilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

* Bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava a fost suplimentat cu 21,7 milioane lei, a informat directorul general al instituţiei, Claudiu Cobuz.

* Aplicaţia "Visit Caraş-Severin" a fost lansată la Reşiţa, aceasta fiind un mijloc digital de promovare a turismului din judeţ, cu tot ceea ce are de oferit această zonă, în fapt, un ghid turistic conceput pentru a putea fi descărcat direct în smartphone-urile turiştilor.

* Serviciul de Ambulanţă Timişoara a deschis cel de-al treilea punct de lucru, în nordul oraşului, în sediul fostului liceu agricol, ceea ce va înjumătăţi timpul de ajungere la destinaţie al echipajelor medicale de urgenţă.

* Campania #10 Pentru Siguranţă, care se adresează copiilor şi adolescenţilor şi care promovează sănătatea şi siguranţa acestora atât acasă, cât şi la şcoală a fost lansată la Braşov de prefectul Marian Rasaliu, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Grupării de Jandarmi Mobilă "Burebista", Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

* Prima şcoală construită după 1989 în Timişoara va fi destinată elevilor din ciclul primar şi gimnazial de pe lângă Liceul "Nikolaus Lenau", cu predare în limba germană, piatra de temelie fiind pusă vineri, odată cu predarea amplasamentului către constructor.

* Profesorii Colegiului Naţional "Ştefan Odobleja" din Craiova au protestat din nou în faţa primăriei cu privire la spaţiile insuficiente pentru desfăşurarea activităţii, situaţie în care se află de un an, după ce municipalitatea a decis să pună un corp de clădire al acestei unităţi de învăţământ la dispoziţia Liceului "Voltaire", înfiinţat în anul 2015, sub egida Universităţii Craiova şi care avea nevoie de sediu pentru acreditare.

* Festivalul Internaţional de Film Transilvania a început la Oradea, peliculele fiind proiectate, în cele trei zile, la Universitatea Partium, Filarmonica de Stat Oradea, Sinagoga Zion şi în aer liber, în Cetatea Oradea şi Piaţa Unirii. Cele trei proiecţii în aer liber vor fi gratuite iar pentru celelalte biletul costă 15 lei.

* Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a deschis în această săptămână încă două noi grupe de creşă în oraş, după ce numărul cererilor de înscriere a crescut mult în această vară, peste 100 dintre copiii înscrişi fiind născuţi în diaspora, a precizat, într-o conferinţă de presă, primarul Mircia Gutău.

* Bărbatul de 30 de ani care în noaptea de marţi spre miercuri a agresat şi rănit grav doi asistenţi medicali în timp ce se afla internat la Psihiatria Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani pentru consum de droguri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

* Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în cazul de cămătărie şi şantaj de la Mizil, caz în care joi au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare, informează DIICOT. AGERPRES/(editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)