Stoparea “cresterii aberante” a salariului minim, printre prioritatile PNL in noua sesiune parlamentara

217

Liberalii au decis, sambata, prioritatile legislative pe care le vor sustine in noua sesiune parlamentara, intre care se numara “stoparea cresterii aberante a salariului minim”, informeaza AGERPRES.

“Avem un proiect pentru eliminarea ajutorului social pentru persoanele care refuza un loc de munca conform pregatirii sale, un proiect foarte bine primit de societate si un proiect care penalizeaza nemunca in societatea romaneasca. Un al doilea proiect important pentru PNL incearca stoparea cresterii aberante a salariului minim pentru ca se pierd foarte multe locuri de munca in tara asta prin cresterea din pix a salariului minim”, a anuntat prim-vicepresedintele PNL Iulian Dumitrescu, dupa reuniunea Biroului Politic National cu parlamentarii si europarlamentarii liberali, care a avut loc la Neptun.

Dumitrescu a spus ca propunerea vizeaza ca aceasta crestere sa “nu se mai faca din pix”.

“Ar trebui sa existe corelatie fie intre salariul mediu si salariul minim sau ar trebui sa fie corelat fie cu productivitatea, fie cu inflatia. Cam cum se face la pensii, dar in alt algoritm. In orice tara civilizata trebuie sa existe o corelatie fie cu salariul mediu, fie cu productivitatea si cu alti indicatori”, a afirmat Dumitrescu.

Liberalul a indicat ca un alt proiect se refera la modificarea Codului fiscal, privind reducerea TVA si a taxelor pe munca.

La randul sau, presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat ca liberalii vor initia si vor sustine un proiect de lege pentru interzicerea traseismului politic si la nivel parlamentar, asa cum exista la nivelul autoritatilor locale.

“Vom avea ca prioritate proiectul de lege pentru alegerea cu 50% plus 1 a primarilor si a presedintilor de Consilii judetene. De asemenea, PNL va inainta si va sustine un proiect de lege pentru introducerea votului electronic pentru ca s-a demonstrat clar ca sistemul de vot prin corespondenta cu preinscriere restrange dreptul de vot al cetatenilor romani care se afla si muncesc in alte tari. Este vorba despre peste trei milioane de cetateni romani care trebuie sa-si poata exercita dreptul de vot si carora trebuie sa li se ofere aceasta capacitate efectiva”, a adaugat Orban.

El a indicat ca liberalii vom introduce si un proiect de lege care are ca obiectiv imbunatatirea relatiei statului cu cetatenii.

“Proiectul urmareste sa nu mai plimbe cetateanul de la Ana la Caiafa. E un proiect de lege simplu, care va spune ca orice institutie care trebuie sa acorde un drept solicitat de un cetatean in baza legii nu mai are dreptul sa-l trimita pe cetatean la alte institutii publice pentru a obtine diferite informatii, ci este obligatia institutiei respective de a obtine toate informatiile de la celelalte institutii de stat detinatoare ale acestor informatii, astfel incat sa decida acordarea dreptului catre cetateni. De asemenea, lucrul acesta este valabil si pentru firme”, a aratat Orban.

Liderul PNL a subliniat si ca prioritatea PNL este sa respinga in Parlament toate ordonantele emise de Guvernul Tudose.