Streinu-Cercel: SARS-CoV-2 nu are de gând să iasă prea curând din circulaţie

13
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, consideră că virusul SARS-CoV-2 nu va ieşi "prea curând" din circulaţie, din cauza numărului mare de mutaţii pe care a început să şi-l dezvolte.

"Acest virus SARS-CoV-2 nu are de gând să iasă prea curând din circulaţie - nivelul mare de mutaţii pe care a început să şi-l dezvolte. Chiar în această dimineaţă am citit un articol care urmează să fie rapid publicat, cu multitudinea de mutaţii pe care le are la nivel de structură de spike, peste 38 de variante, care se pare că asociază un grad de infectivitate şi de severitate mai mare bolilor pe care le induc. Este foarte adevărat că aceste mutaţii au fost izolate de la Spitalul Pitie-Salpetriere din Paris", a afirmat Streinu-Cercel, joi, la conferinţa de lansare a proiectului "Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România".

El a menţionat că pacienţii care au venit, până în prezent, la Institutul ''Matei Balş'' cu alte patologii decât COVID nu s-au infectat cu noul coronavirus. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)