Studenții au fost în campania „De sărbători, suntem iar colindători”

7

În perioada noiembrie – decembrie 2017, studenţii de la programul de studii Comunicare şi relaţii publice, coordonaţi de conf. univ. dr. Bînduşa-Mariana Amălăncei şi conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, de la Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au organizat campania intitulată „De sărbători, suntem iar colindători”.

Campania a avut ca obiectiv sensibilizarea comunităţii cu privire la necesităţile vârstnicilor, precum şi nevoia acestora de a socializa şi a se integra în activităţile oferite de către Fundaţia de Sprijin Comunitar – Centrul de zi pentru persoane vârstnice doctor „Ştefan Ciobanu” din Bacău (Centrul „Speranța”).

Studenţii au colectat fonduri și au obținut sponsorizări de la Simba Invest SRL şi DAINTY, constând în 60 de pachete cu dulciuri, fructe și obiecte personalizate, care au fost donate bătrânilor din cadrul Centrului „Speranța”, pe 6 decembrie 2017, când a avut loc şi un spectacol de colinde. Vizibil emoţionaţi, atât studenţii, cât şi bătrânii au împărtăşit bucuria acestui moment festiv şi au apreciat deschiderea de care au dat dovadă reprezentanţii Centrului, doamnele Raluca Bîtleanu – coordonator proiect şi Lenuţa Bîrgu – lucrător social.

Cu această ocazie s-au conturat şi noi perspective de colaborare între cele două instituţii, cu privire la posibilitatea efectuării de stagii de practică, voluntariat şi implicarea în proiecte a studenţilor.