SURSE Gheorghe Flutur, preşedinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie

158

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur va prelua interimar şefia PNL, au precizat surse liberale pentru News.ro. Florin Cîţu şi-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la şedinţa BEx al PNL. Congresul pentru alegerea noii conduceri a PNL ar urma să aibă loc în data de 10 aprilie.

„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid”, a afirmat Cîţu, sâmbătă la sediul formaţiunii.

La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.

„Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele.

Voiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang”, a mai explicat Cîţu.

Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a-și înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.

Secretarul general al PNL a anunţat, încă de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul SURSE Gheorghe Flutur, preşedinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie apare prima dată în Main News.

Source: New feed