Surse: Neculai Onţanu şi Aurelian Bădulescu, candidaţii PSD la sectorul 2 şi sectorul 3

18

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a reunit, joi, în sistem online, pentru a discuta despre alegerile locale şi pentru a valida o serie de candidaturi la aceste alegeri.

UPDATE ora 12.20: Conducerea PSD urmează să valideze candidaturile lui Neculai Onţanu, la Primăria Sectorului 2 şi Aurelian Bădulescu, la Primăria Sectorului 3.

Onţanu a fost, până recent, în partidul lui Victor Ponta, Pro România.

Conducerea PSD discută şi posibile alianţe pe stânga, la Capitală. Social-democraţii ar urma să se alieze pe Bucureşti cu PPU-sl, partidul lui Dan Voiculescu, cu PER şi cu ALDE.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, afirma, marţi, că organizaţia pe care o conduce are pregătite candidaturile pentru Primăriile Sectoarelor 2 şi 3, care vor fi validate în şedinţa de joi a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Potrivit unor surse din PSD, miercuri, în filială s-a decis ca propunerea pentru sectorul 3 să fie Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.

PSD ar prefera amânarea alegerilor locale din 27 septembrie.

Preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu şi Robert Cazanciuc, l-au chemat pe premierul Orban, în Parlament, pentru a prezenta situaţia epidemiologică şi pentru a spune dacă scrutinul se poate desfăşura în condiţii de siguranţă.

Adevăratul motiv în constituie însă faptul că ruptura de Victor Ponta afectează şansele PSD-ului, iar o candidatură din partea Pro România la Primăria Capitalei o încurcă pe Gabriela Firea.

Scandal la PSD Ilfov, după ce presa a dezvăluit legături cu clanul Sportivilor

În CExN este aşteptată şi dizolvarea Organizaţiei PSD Ilfov, la propunerea preşedintelui interimar, Marcel Ciolacu.

Reacţia acestuia a venit după ce Recorder a publicat un material în care jurnaliştii prezintă legăturile dintre clanul Sportivilor şi organizația PSD Ilfov.

O înregistrare internă arată cum lumea interlopă folosește cel mai mare partid din România drept comandament central al unor combinații imobiliare de milioane de euro.

Potrivit celor de la Recorder, vocea principală îi aparține lui Florian Puiu, secretar executiv al PSD Ilfov, veteran din clanul Sportivilor și ambasador al mai multor sindicate interlope.

“Este inadmisibil aşa ceva. Am aflat din presă. Nu am crezut aşa ceva. Am avut o discuţie cu preşedintele de organizaţie acum aproximativ o lună de zile, i-am spus că în echipa dânsului există o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă şi chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcţie, respectiv de secretar executiv”, a spus Ciolacu.