Tânăr cercetat pentru furt de biciclete

292

Poliţiştii de la Poliţia Municipiului Târgu-Mureş au fost sesizaţi, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, cu privire la comiterea mai multor furturi de biciclete.

„În fapt, în perioada indicată, persoane necunoscute au sustras, fie din scara blocurilor unde domiciliau persoanele vătămate, prin tăierea sistemului antifurt cu care erau asigurate bicicletele, fie prin forţarea uşilor de acces ale uscătoriilor unde erau depozitate şapte biciclete.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Târgu-Mureș, la data de 9 februarie, a fost identificat un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor. În urma activităților, poliţiştii au recuperat cele şapte biciclete, în valoare totală de aproximativ 8.400 lei”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată, cinci acte materiale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Post-ul Tânăr cercetat pentru furt de biciclete apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.