„Taxa pe soare” impusă printr-o Ordonanță de Urgență. Ministerul Energiei, în centrul acuzațiilor / Explicațiile autorităților

61

USR a anunțat luni, 5 decembrie, că va sesiza Comisia Europeană, după ce Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență pentru promovarea utilizării energiei din resurse regenerabile, dar care impune și o „taxă pe soare”. Deși PSD, prin vocea purtătorului de cuvânt Radu Oprea, a criticat OUG inițiat de Ministerul Energiei, instituția susține că Ordonanța a fost avizată inclusiv de ministerele conduse de social-democrați.

Guvernul a adoptat pe 29 noiembrie Ordonanța de Urgență pentru „completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative”, ce transpune Directiva (UE) 2018/2001.

Prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puțin 32 % a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile și implicit conferirea de stabilitate și predictibilitate investitorilor în domeniu”, a explicat Ministerul Energiei.

Instituția susține că OUG încurajează producerea de energie regenerabilă și creșterea numărului de prosumatori (clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice).

„Taxa pe soare”

Numai că opoziția, prin vocea USR, susține că Ordonanța de Urgență introduce o „taxă pe soare” pentru prosumatori.

Taxa pe soare se aplică imediat pentru cetățenii și firmele care produc mai mult de 30kW sau au beneficiat de sprijin de stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice (Casa Verde de exemplu). IMM-rile și fermele care au investit sau doreau să investească în fotovoltaice intră în această categorie.

Decizia politică de a taxa prosumatorii pentru ce consumă ei înșiși aparține guvernului PSD-PNL. Directiva europeană descurajează puternic taxarea autoconsumului, ba chiar stipulează dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați. Directiva lasă anumite excepții, pe care Virgil Popescu le transformă în regulă”, susține USR.

Și Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, l-a criticat pe Virgil Popescu pentru textul Ordonanței.

De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?

Asta în timp ce europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW. Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW”, a transmis Radu Oprea, duminică, pe pagina personală de Facebook.

Explicația Ministerului Energiei

Ministerul Energiei a confirmat existența taxei pentru prosumatori, dar susține că se aplică în anumite condiții și a subliniat că va intra în vigoare de la 1 decembrie 2026.

Condițiile pentru aplicarea taxei pentru prosumatori:

  • „dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
  •  de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
  •  dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW”

Instituția mai menționează că Ordonanța a fost aprobată și avizată de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați pentru ce consumă ei înșiși este omis ca referință în textul din OUG atunci când se stabilește taxarea tuturor prosumatorilor începând din 2026. Înainte de acest an, oricând dorește Guvernul, OUG-ul a creat baza legală pentru taxarea prosumatorilor care beneficiază de fonduri europene sau de programul Casa Verde, ca și a IMM-urilor și fermelor care instalează o putere de 30 kW.

Printr-o simplă transformare a sintagmei ”statul poate” în “statul taxează”, guvernul PSD-PNL dă o lovitură producției independente de energie, pentru a proteja piața captivă a marilor companii de stat, subordonate lui Virgil Popescu”, mai acuză USR.

Ministerul Energiei a precizat că OUG poate fi modificat în Parlament.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul „Taxa pe soare” impusă printr-o Ordonanță de Urgență. Ministerul Energiei, în centrul acuzațiilor / Explicațiile autorităților apare prima dată în Main News.

Source: New feed