Timiş: Expoziţie de pictură din Colecţia Galeriei Matica srpska Novi Sad, la Muzeul Naţional de Artă

14
Expoziţia de pictură "Fenomene Europene în Colecţia Galeriei Matica srpska" din Novi Sad va fi vernisată luni seara la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT).

Evenimentul reprezintă primul produs al colaborării dintre cele două muzee şi anticipează şirul de manifestări din agenda capitalelor culturale europene Novi Sad (2022) şi Timişoara (2023), arată un comunicat al MNArT remis AGERPRES.

Lucrările sunt operele mai multor artişti sârbi din diferite generaţii, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea şi ajungând în contemporaneitate. Tematica, tehnicile utilizate, stilurile artistice şi mesajele pe care le transmit exponatele cuprind o paletă foarte largă, oferind o sinteză a întregii perioade.

 

Sursa foto: MNArT

 

Cei patru curatori de la Novi Sad, Danilo Vuksanovic, Miroslava Zarkov, Luka Kulic şi Stanislava Jovanovic Mindic, au selectat cele mai reprezentative lucrări din patrimoniul Galeriei Matica srpska, pornind fiecare de la câte un concept din mottoul ales pentru expoziţie, "Libertate, moştenire, progres şi diversitate".

Întregul eveniment este centrat pe formularea acelor elemente care constituie în viziunea curatorilor expresia pregnantă a culturii europene. Libertatea este văzută în relaţie cu lupta pentru independenţă, moştenirea recapitulează mituri şi simboluri biblice sau din panteonul antic grecesc, progresul este văzut drept consecinţa directă a Iluminismului şi opţiunii pentru raţionalitate, în timp ce diversitatea reprezintă încununarea tuturor acestor procese, oferind lecţia la care aspiră întregul fenomen al capitalelor culturale europene.

Organizarea expoziţiei la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara este rodul eforturilor Mihaelei Irimescu, precum şi al suportului logistic oferit de către Consiliul Judeţean Timiş.

 

Sursa foto: MNArT

La vernisaj participă personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti şi sârbeşti, ministrul Culturii şi Informaţiei de la Belgrad, Maia Gojcovici, directorul general al Galeriei Matica srpska, dr. Tijana Palkovljevic Bugarski, secretarul de stat în Ministerul Culturii din România Iulia Popovici.

Expoziţia va rămâne pe simeze până în 15 septembrie, putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)