Traian Băsescu, despre Nicuşor Dan: „Pentru o astfel de înregistrare, nepotul meu a făcut trei ani de închisoare”

25

Traian Băsescu a declarat că nepotul său a făcut trei ani de închisoare pentru o înregistrare de tipul celei care circulă în spaţiul public în cazul lui Nicuşor Dan, candidat și el la Primăria Capitalei, alături de fostul președinte și primar.

"Eu vă spun un lucru simplu: pentru o astfel de înregistrare, nepotul meu a făcut trei ani de închisoare, pentru promisiune de trafic de influenţă. Aici discutăm de un trafic de influenţă direct. Deci asta e părerea mea", a susţinut Băsescu, la o conferință de presă.

Despre faptul că i-a atribuit lui Nicuşor Dan numele de "Nicuşor ban", Băsescu a explicat că "circulă faptul că de multe ori utilizează procesele, se spune, ca să mai facă un ban pentru fundaţie", conform Agerpres.

Reacția lui Traian Băsescu a plecat de la faptul că Dana Budeanu, creatoare de modă, a difuzat luni, 14 septembrie, într-o emisiune pe site-ul stiripesurse.ro, o înregistrare în care Nicușor Dan discută cu Cristian Zărescu, consilierul primarului PSD al sectorului 4, pe tema demolării unui imobil din “Orășelul Copiilor” care aparținea unui om de afaceri.

Demolarea urma să se producă înainte ca instanța să se pronunțe definitiv, iar Asociația Salvați Bucureștiul, condusă de Dan, a făcut cerere de înregistrare în proces.

Întrebat de jurnalistul Dan Duca, de la Libertatea, cum de a apărut în calitate de apărător al unui investitor imobiliar, ”pentru că de obicei erați de partea cealaltă”, Nicușor Dan a răspuns că a tratat cazul ca pe unul al unui cetățean nedreptățit de Primăria Sector 4.

Libertatea l-a mai întrebat dacă Mitrache i-a făcut lui sau asociației o donație acum sau în trecut, Nicușor Dan a negat: ”Nu există nicio donație pentru mine sau asociație de la cetățeanul Mitrache, pe care l-am apărat în instanță”.

Totodată, Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, a anunţat că îi va intenta proces pentru calomnie primarului general, Gabriela Firea, care l-a acuzat de trafic de influență.