Turcan: Echipele de vaccinare sunt pregătite să gestioneze imunizarea persoanelor vulnerabile beneficiare de servicii sociale

6
Centrele şi echipele de vaccinare sunt pregătite să gestioneze, în a doua etapă, imunizarea persoanelor de peste 65 de ani sau a adulţilor cu boli cronice, indiferent de vârstă, beneficiari ai serviciilor sociale, a anunţat, luni seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Aceasta a scris pe propria sa pagină de Facebook că a discutat cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Comunelor şi Municipiilor din România despre două proiecte foarte importante în această perioadă.

"După cum am anunţat, în scurt timp vom prezenta proiectul de lege privind măsurile de protecţie socială destinate consumatorilor vulnerabili, proiect aflat în transparenţă publică şi pe care l-am analizat deja împreună cu partenerii sociali, în cursul săptămânii trecute. Potrivit proiectului, administraţiei locale îi revine responsabilitatea de stabilire a drepturilor în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor de încălzire şi a suplimentului pentru energie, dar şi de plată în cazul ajutorului pentru lemne, cărbuni, combustibili către beneficiari. Din acest motiv, am considerat necesară implicarea reprezentanţilor autorităţilor locale în îmbunătăţirea proiectului şi acesta a fost unul dintre obiectivele întâlnirii de azi", a notat Raluca Turcan.

Al doilea subiect abordat, potrivit ministrului, a fost derularea primei etape a campaniei de vaccinare, care include personalul de îngrijire la domiciliu şi din serviciile rezidenţiale şi medico-sociale.

"Este important ca autorităţile locale să poată furniza atât condiţii pentru ca centrele de vaccinare să funcţioneze eficient, cât şi toate informaţiile pentru a convinge beneficiarii să ia decizia corectă, în acest context epidemiologic: aceea de a-şi face vaccinul. Am primit asigurări că centrele şi echipele de vaccinare sunt pregătite să gestioneze, în a doua etapă, imunizarea persoanelor de peste 65 de ani sau a adulţilor cu boli cronice, indiferent de vârstă, beneficiari ai serviciilor sociale", a precizat ea. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)