Țuțuianu susține nevoia corectării legislației privind conflictele de interese și incompatibilitățile

225

Ministrul apărării, Adrian Țuțuianu, a efectuat miercuri o vizită la Târgoviște, împreună cu o delegație a Ambasadei SUA în România, condusă de ambasadorul Hans Klemm, context în care a subliniat nevoia de corectare a legislației românești privind conflictele de interese și incompatibilitățile, precum și necesitatea punerii de acord a codurilor penale și civile și a codurilor de procedură penală și civilă cu deciziile Curții Constituționale, informează un comunicat al MApN.

c3fad4fd-57a3-43a5-b27e-a82a8edf2999

Potrivit sursei citate, Țuțuianu a menționat importanța instituirii unor mecanisme de corelare a funcționării sistemului judiciar astfel încât să se asigure respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Ministrul apărării a declarat că România este și va fi întotdeauna un partener important al Statelor Unite ale Americii în regiune, unde "situația de securitate este complicată, mai ales după anul 2014".

De asemenea, el a spus că România este interesată să consolideze flancul estic al Alianței Nord-Atlantice într-un context mai larg, "privit unitar de la nord la sud".

Referitor la programele de înzestrare a Armatei României, ministrul Țuțuianu a precizat că sunt purtate discuții cu rezultate foarte bune cu companii americane interesate să se implice în domeniu și în colaborări directe cu societăți de profil din țara noastră și că, în perioada următoare, vor fi perfectate înțelegeri importante.

"Chiar acum, în timpul vizitei noastre la Târgoviște, la sediul Guvernului României, premierul Mihai Tudose și secretarul de stat în MApN Mircea Dușa poartă discuții avansate cu compania americană de securitate aerospațială Lockheed Martin, implicată în programele esențiale de înzestrare ale Armatei României cu sisteme Patriot și HIMARS, dar și în programul de dezvoltare și mentenanță privind componenta de aviație multirol", a afirmat Țuțuianu.

El a subliniat și importanța prezenței și creșterii nivelului investițiilor americane, dezvoltarea unui program de înfrățire între unitățile administrativ-teritoriale din România și SUA, dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniile turistic, cultural și științific, subliniind nivelul ridicat al Universității Valahia.

La rândul său, ambasadorul Hans Klemm a salutat decizia României de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, ceea ce va crea parteneriate între companii americane și românești și a apreciat că vizita ministrului Țuțuianu în SUA, care va avea loc luna viitoare, și întâlnirea cu omologul său american vor deschide noi premise pentru creșterea cooperării între SUA și România în domeniul securității, atât în plan bilateral, în cadrul parteneriatului strategic, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Oficialul american a afirmat și că vizita de la Târgoviște a avut drept scop, printre altele, cunoașterea potențialului economic al zonei în vederea creșterii investițiilor directe dintre România și SUA și vizitarea unor companii locale de producție din domeniul industriei de apărare.

Programul a inclus și vizite la Uzina Mecanică Mija și Uzina de produse speciale din Dragomirești.

AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruștei)