Un autobuz care circula pe ruta București-Slobozia s-a răsturnat vineri după-amiază între localitățile ialomițene Munteni Buzău și Sărățeni iar șase persoane au fost rănite.
838ad887-76b5-4eec-aaea-630f2150a8de
Foto: (c) ISU Ialomița
Potrivit Biroului de presă al ISU Ialomița, în autobuz se aflau zece persoane.
Victimele au suferit diverse traumatisme, dar nu a fost nevoie de manevre de descarcerare. Aceeași sursă a precizat că pompierii au deconectat bornele de la bateria autovehiculului. Circulația rutieră nu a fost întreruptă.
O victimă a fost preluată de SMURD Urziceni iar o alta, de SAJ Urziceni, ambele fiind transportate la spitalul din această localitate. Alte patru victime au fost transportate la Spitalul din Slobozia, a informat Biroul de presă al ISU Ialomița.
Accidentul a avut loc după ce șoferul autovehiculului a frânat brusc, a intrat în balans și nu a reușit să-l redreseze, răsturnându-se în afara părții carosabile, a declarat pentru AGERPRES, la finalul anchetei efectuate de polițiștii rutieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, inspector principal Andreea Loghin.
AGERPRES/(AS — autor: Dorin Ivan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)