UPDATE | Ion Ştefan, la moţiunea simplă depusă de PSD împotriva sa: „Nicio critică, doar invective şi calomnii”

33

Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, în sesiunea extraordinară, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan. Votul va fi dat săptămâna viitoare.

UPDATE ora 17.50 La finalul dezbaterilor pe moţiunea simplă care îl vizează pe Ion Ştefan, preşedintele de şedinţă a anunţat că votul va fi săptămâna viitoare.

"Am finalizat dezbaterile. Votul la moţiunea simplă va avea loc săptămâna viitoare, într-o şedinţă pe care o vom stabili în Biroul permanent. Acestea fiind spuse declar şedinţa închisă”, a declarat vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache, care prezida şedinţa Camerei Deputaţilor.

Ion Ştefan: " Ce vă deranjează pe dumneavoastră este că am înlăturat sinecurile PSD care şi-au văzut tăiate legăturile cu accesul la banul public"

UPDATE ora 15.10 Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a spus, în plen, că moţiunea este compusă aproape integral din "invective şi calomnii". "După ce am citit textul moţiunii simple depuse de PSD nu am găsit nicio critică despre mandatul meu. Aţi compus o moţiune aproape integral din invective şi calomnii. Nu vă voi răspunde pe acelaşi ton. Totuşi vă mulţumesc că îmi daţi ocazia să prezint Parlamentului munca mea din ultimele opt luni", a afirmat Ion Ştefan.

"Să vorbim şi despre adevărata durere a PSD, capacul pus la capacul cu miere de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. După cât de tare ţipaţi, v-aş bănui de sevraj, sevraj după ce vi s-au tăiat sursele de cheltuire anapoda a banului public prin proiecte fictive şi sinecuri. Ce vă deranjează pe dumneavoastră este că am înlăturat sinecurile PSD care şi-au văzut tăiate legăturile cu accesul la banul public", a spus Ion Ştefan", a spus ministrul.

El i-a acuzat pe cei de la PSD că "nu sunt interesaţi de proiectele pe care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei le implementează".

"Nu sunt interesaţi că am deblocat programe pentru beneficiari publici, UAT-uri şi instituţii publice şi pentru antreprenori, de faptul că am evitat dezangajarea sau de faptul că guvernarea liberală a făcut în opt luni de mandat ceea ce ei nu au fost în stare ani la rând", a mai spus Ion Ştefan, la dezbaterea moţiunii simple. El a acuzat PSD că a risipit banii din PNDL şi a a arătat că, în mandatul său, plăţile prin acest program s-au făcut fără a se ţine cont de culoarea politică.

"A crescut viteza de încasare a banilor de către autorităţile locale. Am crescut plăţile cu 30%", a explicat Ion Ştefan.

Ministrul a susţinut că toţi oamenii pe care i-a promovat pe funcţiile de conducere sunt profesionişti din minister, care au fost "marginalizaţi de PSD".

Ion Ştefan a precizat că peste 180 de posturi vacante din minister au fost ocupate în mandatele anterioare fără concurs, ci prin transfer, fără transparenţă, garanţie sau experienţă în domeniu.

Pe 9 iunie, dezbaterea moţiunii simple "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!" împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a fost amânată de plenul Camerei Deputaţilor , după ce ministrul a reclamat probleme de sănătate. Moţiunea a fost doar citită.

Ion Ştefan a venit atunci la Parlament purtând un guler cervical şi a anunţat că are o problemă serioasă la coloană.

"Acum vreo 10 zile eram în minister, la birou şi am avut o problemă serioasă, spun eu, o durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna complet şi a fost nevoie să merg la medic. Şi uite aşa, după mai multe zile de consultări şi discuţii cu medici am ajuns în situaţia în care mă vedeţi acum. Vorbim despre o situaţie la coloana vertebrală, ceva vertebre - C6-C7 tasate. Deocamdată, nu diagnosticul contează atât de mult, ci faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viaţa cumulat", spunea atunci Ion Ştefan.

În textul moţiunii simple depusă de PSD, ministrul Ştefan este acuzat de fals în acte publice, "neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles".

"Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei", au arătat semnatarii moţiunii.

PSD susţine în moţiune că Ion Ştefan şi-a început mandatul "cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul 'Grindă'; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa decât după numele său real".