USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Lucian Bode

53

După ce Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a stabilit săptămâna trecută că a plagiat, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, va fi confruntat cu o moțiune simplă în Parlament, depusă de USR. 

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis miercuri, 11 ianuarie, că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode conține fragmente de text plagiate din alte lucrări și grave erori de citare, care pot fi încadrate sub umbrela extinsă a noțiunii de plagiat.

Este cea de a doua decizie a Universității Babeș-Bolyai care vizează teza de doctorat a ministrului, coordonată de rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan. În prima, venită ca urmare a unor probe adunate de USR, comisia a stabilit un procent de 2,95% drept conținut plagiat și similitudini. Imediat după ministrul a ieșit public și a salutat verdictul.

Ulterior, jurnalista Emilia Șercan, a publicat o altă anchetă, în care a arătat că teza ministrului Bode conține cel puțin 18,5% conținut plagiat. Comisia de etică s-a autosesizat, din nou, și a demarat noi verificări. Lucian Bode nu a mai fost de acord cu această nouă anchetă, pretextând faptul că teza sa a mai fost verificată o dată, astfel că a încercat să o închidă cu ajutorul instanței.

USR anunță moțiune simplă

Într-o declarație de presă susținută luni, 16 ianuarie, purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, i-a cerut demisia lui Lucian Bode și a anunțat depunerea unei moțiuni simple împotriva acestuia.

„Ministrul Bode este încă în funcție. Știm că șeful polițiștilor este hoț, iar premierul Ciucă și președintele Iohannis n-au avut nicio reacție. USR îi cere președintelui Iohannis să își precizeze de urgență poziția. (…) Nu ştiu ce credibilitate ar putea avea domnul Bode în faţa partenerilor europeni atunci când toţi ştiu că dânsul are o carieră politică ce atârnă de un fir de aţă, dânsul este dovedit plagiator. Dacă are grijă de PNL domnul Iohannis, să nu uite însă că trebuie să aibă grijă de prestigiul României, în primul rând, cât timp mai este acolo, la Cotroceni”, a declarat Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al USR.

Șansele ca moțiunea împotriva ministrului de interne să fie adoptată sunt însă extrem de mici, în condițiile în care coaliția dintre PSD, PNL și UDMR are majoritate confortabilă în Parlament. Chiar și dacă printr-o „minune” demersul USR ar avea sorți de izbândă, acest lucru nu s-ar traduce prin demiterea ministrului, decizia fiind a premierului Nicolae Ciucă.

USR a mai încercat luna trecută, alături de Forța Dreptei, să depună moțiune simplă împotriva lui Lucian Bode, însă demersul a fost blocat în chestiuni procedura de conducerea legislativului.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Lucian Bode apare prima dată în Main News.

Source: New feed