Victor Ponta a fost ales vicepreședinte al Partidului Democrat European (EDP)

14

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a fost ales, vineri, în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat European (EDP) în cadrul Consiliului EDP, eveniment care se desfăşoară la Paris, transmite Agerpres.
Delegaţia Pro România este formată din preşedintele Victor Ponta, deputaţii Mircea-Titus Dobre şi Oana-Silvia Vlăducă şi secretarul executiv Geanina Cristina Puşcaşu.
Pe agenda întâlnirii se află înnoirea conducerii EDP, diverse modificări statutare şi evaluarea cererilor de aderare.
"Cred cu tărie că locul României este şi trebuie să rămână în Europa. Tocmai de aceea, trebuie să facem şi noi ceea ce fac toate statele moderne din Europa şi din alte regiuni ale lumii - să stimulăm şi să folosim potenţialul uman şi natural al ţării noastre. Apartenenţa la un grup care are aceleaşi credinţe ca ale noastre ne dă siguranţa că, având aliaţi puternici, putem să ne îndeplinim obiectivele naţionale", a declarat Ponta.
Pro România a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European în iunie 2019.
Partidul Democrat European reunește partide centriste, filo-europene.