VIDEO Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu delegația senatorului american Steve Daines

83

Premierul Nicolae Ciucă a avut joi, 21 aprilie, o întâlnire cu delegația senatorului american Steve Daines, la Palatul Victoria. Șeful Executivului i-a prezentat oficialului american eforturile României pentru a ajuta refugiații ucraineni, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Cu această ocazie, au fost abordate teme legate de situația de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina. Premierul României a prezentat eforturile țării noastre de a fi alături de poporul ucrainean, cu accent pe gestionarea fluxului de refugiați și a hub-ului umanitar de la Suceava, care integrează sprijinul acordat la nivelul Uniunii Europene și altor state.

Guvernul continuă demersurile de facilitare a exporturilor ucrainene afectate de blocarea porturilor la Marea Neagră, pentru a proteja lanțurile de aprovizionare și a asigura securitatea alimentară a țărilor dependente de produsele agricole din Ucraina”, arată sursa citată.

Totodată, liderul Guvernului a evocat relațiile româno-americane, „consolidate de Parteneriatul strategic”. Premierul s-a referit în special la trupele americane în regiune și a evocat necesitatea creșterii prezenței acestora pe Flancul Estic al NATO, cu precădere în România.

„De asemenea, premierul a menționat deschiderea față de noi investiții americane, care pot ajuta la dezvoltarea României și întărirea legăturilor noastre transatlantice.

Recent întors din Ucraina, senatorul Steve Daines a evocat imaginile șocante pe care le-a văzut la Bucha și în satele din împrejurimile Kievului, fiind primul oficial american ajuns în zonă după comiterea crimelor de război. Senatorul american s-a interesat de sprijinul pe care Statele Unite ale Americii îl pot acorda României din perspectivă militară, energetică și a transferului tehnologic”, conchide comunicatul.

Foto: Guvernul României

Articolul VIDEO Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu delegația senatorului american Steve Daines apare prima dată în Main News.

Source: New feed