VIDEO UPDATE Dragnea: Nu l-am propus pe Marian Burcea la CNAS; nu înseamnă că am o părere proastă despre despre el

236

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că nu l-a propus pe Marian Burcea la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

841e3294-bae9-477c-be38-00293eb30d30

"Nu eu l-am propus pe domnul Burcea la CNAS. Asta nu înseamnă că am avut sau am o părere proastă despre dumnealui. Dar dacă anchetatorii au ajuns la această concluzie, să meargă pe această pistă. Nu există niciun fel de influență a mea în propunerea sau numirea domnului Burcea la Casa de Sănătate, dar mai mult nu vreau să comentez despre ce este în dosar pentru că nu știu. (…) Dacă este în referatul DNA, să investigheze să vedem ce află", a afirmat Dragnea, la Parlament.

Decizia premierului Mihai Tudose privind eliberarea lui Marian Burcea din funcția de membru al consiliului de administrație și de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu rang de secretar de stat, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Conform aceleiași decizii a șefului Executivului, Răzvan Teohari Vulcănescu, vicepreședinte al CNAS, exercită atribuțiile președintelui până la numirea conducătorului instituției.

Marian Burcea a fost reținut de procurorii DNA, alături de alte 13 persoane, a informat vineri DNA, printr-un comunicat de presă.

AGERPRES/(A — autor: Ana-Maria Ludatșer, editor: Mihai Simionescu, imagine: Cătălin Soci, grafician: Andrei Cârlan, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editor online: Andreea Lăzăroiu)