Voiculescu: Este necesar ca mecanismele de plată pentru personalul vaccinator să fie clare şi bine comunicate

5
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat marţi că va fi stabilit un mecanism de plată pentru personalul medical implicat în vaccinarea populaţiei.

"Este absolut necesar ca regulile să fie clare şi inclusiv mecanismele de plată pentru personalul vaccinator să fie clare, să fie bine comunicate şi să fie motivante. Este şi motivul pentru care în ordonanţa de urgenţă despre care se tot vorbeşte există un mecanism de plată pentru personalul medical şi vom avea grijă aici, pentru că am auzit că în unele centre se fac deja liste pe prietenii şi e o oarecare concurenţă între cei care ar putea să vaccineze. Vom avea grijă să existe o oarecare echitate între cei dintr-un spital sau medicii de familie care vor să contribuie la asta şi, da, vor să fie şi plătiţi", a declarat Vlad Voiculescu la B1TV.

Ministrul a subliniat că medicii de familie vor avea un rol foarte important în campania de vaccinare.

"Pe de altă parte, am stabilit un mecanism care să-i motiveze pe medicii de familie să facă ceea ce fac cel mai bine, şi anume, să-i informeze pe pacienţi, să-i contacteze şi să le vorbească despre posibilitatea de a se programa pentru vaccinare şi, sigur, să-i ajute, dacă mai au nevoie, cu orice fel de informaţie, înainte şi după vaccinare. E foarte important şi pentru acest proces va exista, de asemenea, o plată care o să funcţioneze simplu, prin casele de asigurări de sănătate", a menţionat Voiculescu. AGERPRES /(A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)