Zeci de manageri de spitale au venit la Palatul Victoria; ei se vor întâlni cu premierul Dăncilă

1122

Câteva zeci de manageri de spitale au venit luni, la Palatul Victoria, pentru a se întâlni cu premierul Viorica Dăncilă şi a discuta pe tema salariilor din sistemul de sănătate. La intrarea în sediul Guvernului s-au creat cozi, fiind necesar ca toate persoanele să treacă prin filtrul de securitate. Iniţial, managerii de spitale au avut acces în Palatul Victoria pe o singură intrare, ulterior aceştia fiind direcţionaţi şi către o alta. Întâlnirea managerilor de spitale cu premierul Viorica Dăncilă era programată să înceapă la ora 13,00. La începutul şedinţei de Guvern de miercurea trecută, premierul Viorica Dăncilă le-a solicitat miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor ca, până la sfârşitul săptămânii, să identifice "problemele care apar în sistemul de sănătate" pentru a putea fi găsite soluţii. "În cadrul acestei şedinţe vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii", a declarat Dăncilă. Totodată, şefa Executivului le-a cerut celor trei miniştri să aibă, luni, o discuţie cu managerii spitalelor în care sunt probleme, pentru a fi identificate "soluţiile corespunzătoare". AGERPRES/(AS – autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)